Laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Imre Kertész, DHC al UPM Târgu Mureș

GERMANY-HUNGARY-LITERATURE-KERTESZLaureatul Premiului Nobel pentru literatură, scriitorul Imre Kertész, va primi în această săptămână titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității ‘Petru Maior’ (UPM) din Târgu Mureș, în cadrul unei ceremonii care urmează să fie organizată la Academia Maghiară de Științe din Budapesta, a anunțat miercuri profesorul Iulian Boldea, decanul Facultății de Științe și Litere a UPM. ‘Acordându-i distincția de Doctor Honoris Causa scriitorului Imre Kertész, remarcabil om de cultură, conștiință a epocii noastre, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, prestigioasă personalitate a culturii și literaturii universale, UPM Târgu Mureș exprimă înalta apreciere a unei opere de remarcabilă profunzime și complexitate, de amplă rezonanță internațională. Faptul că scriitorul de renume mondial Imre Kertész a acceptat să facă parte din comunitatea academică a Universității ‘Petru Maior’ din Târgu Mureș reprezintă, în egală măsură, o onoare și o responsabilitate morală pentru cadrele didactice și studenții acestei universități cu un profil complex, distinct și distins în sistemul învățământului superior românesc’, a arătat prof. Iulian Boldea. Ceremonia de la Academia Maghiară de Științe din Budapesta, în care scriitorului Imre Kertész i se va înmâna Diploma de Doctor Honoris Causa și Medalia Universității ‘Petru Maior’, este anunțată pentru vineri, ora 12,00, iar la aceasta vor fi prezenți academicieni, ambasadori, personalități ale vieții literare, științifice și universitare din Ungaria, România, Germania și Austria. Imre Kertész s-a născut la 9 noiembrie 1929 la Budapesta, într-o familie de origine evreiască, mama sa fiind originară din județul Cluj. A fost deportat, la vârsta de 14 ani, în lagărul de concentrare de la Auschwitz, apoi la Buchenwald, unde și-a pierdut mai mulți membri ai familiei. A fost eliberat în 1945. Întors la Budapesta, Imre Kertész își continuă liceul, în 1948 își dă bacalaureatul și începe să lucreze ca jurnalist, până când, în urma unor disensiuni cu conducerea publicațiilor la care era angajat, este concediat. Timp de doi ani este muncitor, iar din 1953 îmbrățișează cariera de scriitor și traducător, timp în care publică peste numeroase romane și cărți de proză scurtă, însă meritele sale încep să fie recunoscute abia după 1989.