OMUL LUCRULUI BINE FĂCUT

Adi Cristi

Pentru prima oară puterea legislativă și cea executivă reușesc să dea un puternic semnal de alarmă exceselor puterii judecătorești. Aceasta din urmă pierde pe mâna ei din marea protecție mondială, în spatele căreia și-a construit în ultimul deceniu un comportament aberant dictatorial. Gestul stupefiant și, în același timp, agresiv la adresa celor care îndrăznesc să miște-n frontul stabilit de sistemul băsescian, după principiul ”cine mișcă, mișcă mort”, a rămas descoperit, fără nici un corespondent în logica faptului diurn.  Ca și cum ai încerca să explici ceva care, nu numai că nu există, dar nu are nici un corespondent în spațiul imaginației noastre creatoare. Se vorbește despre nimic cu o atât de mare precizie încât vorbele reușesc să creeze lumi iluzorii, în care am fost condamnați să trăim, să ținem cont de acele aberații dictate în interminabile teme pentru acasă, privind independența justiție. La finalul celor zece ani de dictatură a sistemului creat de Traian Băsescu se observă în clar toate cusăturile cu ață albă practicate asupra tivului democrației. Pentru a reuși să se impună, să facă tot ceea ce a crezut el de cuviință că trebuie să facă, indiferent de opoziția poporului  care l-a ales în funcția supremă de două ori la rând (o dată salvându-l de la demitere, iar a doua oară fiind repus în funcție de o erată a Curții Constituționale, descoperită astăzi ca fiind scrisă de reprezentanții CSM (Sic!), Traian Băsescu și-a subordonat Justiția pe față, jucând rolul apărătorului ei suprem.

Astăzi, Victor Ponta este ajutat de Parlamentul României să prezinte poporului român de unde și până unde vorbim despre competență Justiția și a organelor abilitate ale statului să efectueze anchetele penale, astfel încât să nu mai fie ignorate drepturile și libertățile cetățenești.  Pe fondul acestor mișcări agresive ale DNA, Victor Ponta descoperă dosarele făcute la comandă, reflexe ale poliției politice de dinainte de 1989, acest grav amestec în independența celorlalte două puteri ale statului de drept, legislativă, respectiv executivă.  Dacă au existat vremuri în care politicul ”călărea” puterea judecătorească, astfel încât actul de dreptate să devină dependent de decizia politică, astăzi s-a ajuns în extrema cealaltă când Justiția face legea pentru Parlamentul României și pentru Guvernul României. Procurorul DNA își ia cu de la sine putere dreptul de a cenzura deciziile politice, construind infracțiuni din acestea, după cum îi sunt interesele.

Omul simplu, care nu are decât legea de partea sa, nu numai că este o victimă sigură  acestui sistem clientelar, construi pe interesul de grup, dar nimeni în afară de mass media nu rămâne de partea sa și a dreptății care nu i se recunoaște exact de acea instituție a statului care clamează independenţa justiției ca o condiţie sine qua no, pentru ca legea să fie aplicată. Or, pe fond, o anumită parte a puterii judecătorești și o anumită parte a DNA, au demonstrat că fac cu totul alte jocuri decât cele dictate de fișa postului lor. Dosarele la comandă, pentru că așa a decis Livia Stanciu, în cazul Mariana Rarinca (iar Laura Codruța Kovesi s-a conformat) sau dosarul lui Victor Ponta, pentru că așa s-a decis la un alt nivel de putere, în care aerul este din ce în ce mai rarefiat, sunt deja probe decisive în a decide declanșarea restructurării Justiției din temelii. De la om la scaun, de la conștiință la rolul pe care ar trebui ca acesta să-l aibă și să-i fie recunoscut într-un stat în care se poate vorbi despre supremația legii.

Chiar dacă primul ministru al României a declanșat acest jihad împotriva corupților din Justiție și din parchetele de pe lângă instanțele de judecată, cu siguranță că, din partea acestora nu se așteaptă o ridicare de mâini, o recunoaștere urmată de angajamentele firești construite în jurul ideii ”iartă-mă, nu vom mai face!” Replicile din ce în ce mai dure ale Justiției vin să se organizeze în jurul constantei ”nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, prin replici ce pot fi nimicitoare pentru democrația din România.

Există această perspectivă atâta timp cât pe scena politică românească există deja o fisură, din ce în ce mai mare, creată de Marele PNL în care mișună, ca un electron vagabond, Vasile Blaga, ajuns lider la liberali, când, de fapt, rolul său vizibil este acela  de a reconstrui PDL, pentru Traian Băsescu, din ceea ce a mai rămas din PNL.

Fierbinte este vara, fierbinte este aerul de respirat, fierbinte este drumul pe potecile democrației. Dar unde este drumul, calea cea dreaptă, atât de frumos și de tentat promisă, inclusiv de Klaus Iohannis, cel care ne-a dresat să credem că el este omul lucrului bine făcut?