Continuând tradiţia cu care a obişnuit publicul ieşean consumator de evenimente culturale de calitate încă de la înfiinţare, Centrul Cultural Internațional din Iaşi anunță organizarea primei ediții a ”Festivalului Florilor de Tei”, eveniment care se va desfășura în perioada 15–23 iunie 2015. Partenerii Centrului Cultural Internaţional din Iaşi în organizarea acestui eveniment sunt Primăria municipiului Iaşi, Universitatea de Arte ”George Enescu” Iaşi, Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Iaşi, Uniunea Scriitorilor din Romînia (USR) – filiala Iași şi Grădina Botanică Iaşi. ”Festivalul Florilor de Tei” este o amplă şi complexă manifestare cultural㸠care are ca obiectiv punerea în valoare a oraşului Iaşi cu ceea ce are el mai frumos, teii şi poezia eminesciană, şi îşi propune să creeze un brand al oraşului nostru ca şi oraş activ din punct de vedere cultural. În esenţă, ”Festivalul Florilor de Tei” va cuprinde manifestări artistice foarte variate, dintre care, cele mai originale şi mai spectaculoase vor fi realizarea unor instalaţii florale de mari dimensiuni, alcătuite în proporţie foarte mare chiar din flori de tei, care să aducă în atenţie creaţia eminesciană, personalitatea Poetului Naţional atât de legat de oraşul Iaşi şi de teii pe care îi iubea atât de mult. ”Ne dorim ca Festivalul Florilor de Tei să devină o tradiţie anuală pentru oraşul nostru, care să genereze interes turistic deosebit şi să aşeze Iaşul pe harta turistică internaţională. Ne propunem să implicăm în realizarea acestor instalaţii toate formele artistice: sculptura, pictura, fotografia, artele vizuale în general, actoria, muzica, astfel încât, prin acest eveniment cultural de anvergură, Cultural Internaţional să aducă artele mai aproape de public şi să sprijine creaţiile artistice originale şi artiştii ieşeni”, a declarat Irina Vasilescu, preşedintele Centrului Cultural Internaţional din Iaşi. Manifestările culturale din perioada festivalului (concursuri literare şi de traduceri, spectacole de teatru, muzică şi dans în aer liber, expoziţii florale) au în vedere puternica legătură a Iaşului cu opera şi personalitatea poetului Mihai Eminescu. Publicul ieşean este așteptat la manifestările culturale care vor avea loc în fiecare zi la ”Teiul lui Eminescu, din Parcul Copou, începând cu ora 17.00, şi în Complexul ”Palas”, în zilele de 19 iunie (ora 17.00, pe Patinoarul ”Palas”) şi 22 iunie (ora 19.00, în ”Atrium”). La data de 21 iunie, între orele 10.30 – 11.30, va avea loc un pelerinaj simbolic între Casa Pogor şi ”Teiul lui Eminescu”, sub forma unei parade a costumelor multietnice cu participanţii la festival, după care manifestările artistice vor continua la ”Teiul lui Eminescu”, programul zilei culminând cu realizarea unei instalaţii artistice deosebite de către toţi ieşenii, numite ”În dar lui Eminescu”. Spectacolele din Parcul Copou, din cadrul ”Festivalului Florilor de Tei”, vor fi susţinute de elevii Liceului De Artă ”O. Băncilă”, Grupul de dans ”Coconiţe” al Ateneului Tătăraşi, Şcoala de Dans ”Dance Explosive”, ”Atelierul de Tango”, Şcoala ”Paradis”, Palatul Copiilor, Liceul ”Miron Costin”, Colegiul Agricol ”Vasile Adamachi”, Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Vasile cel Mare”, Trupa de Teatru ”Art’Elle” din Bucureşti. Spectacolele din Complexul Palas vor avea ca protagonişti Grupul de dans ”Orpheas” al Comunităţii Elene – filiala Iaşi, soprana Nicoleta Maier (Cluj Napoca) şi actorul Nicolae Ionescu (Teatrul Naţional Iaşi). Pe toată perioada ”Festivalului Florilor de Tei”, Centrul Cultural Internaţional din Iaşi îi invită pe ieșeni să admire, în Complexul ”Palas”, expoziţia ”Eminescu în viziune plastică”, realizată cu sprijinul Anticariatului ”Dumitru I. Grumăzescu” din Iaşi, expoziţia graficianului şi designerului Sergiu Pasciuc ”Trecut-au anii…” şi expoziţia de fotografie ”Bătălia Florilor din Laredo – Spania, 106 ani de istorie”. Totodată, în Parcul Copou, ieșenii iubitori de frumos vor fi încântați cu o expoziţie unică de instalaţii artistice florale, realizată de studenţii Facultăţii de Arte ”G. Enescu” din Iaşi şi ai Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Iaşi. (E.M.)