Daniel Mătăsaru, noul viceprimar al municipiului Iași

mata viceÎntruniți în ședință extraordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat vineri, 12 iunie, numirea social democratului Daniel Mătăsaru în funcția de viceprimar al municipiului Iași, în locul lui Mihai Chirica, pe perioada suspendării din funcția de primar a lui Gheorghe Nichita, cercetat de procurorii anticorupție într-un dosar în care acesta este acuzat de abuz în serviciu. Daniel Mătăsaru a obținut 16 dintre voturile exercitate de către consilierii locali, în timp ce candidatul PNL, Marius Dangă, nu a reușit să adune decât șase voturi.”Le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată. În acest an, 2015, ultimul în care putem absorbi fonduri europene, şi în care trebuie să finalizăm toate şantierele şi proiectele la timp, cel mai important lucru este să avem stabilitate”, a declarat, imediat după instalrea în funcția de viceprimar al Iașului, consilierul Daniel Mătăsaru. În cadrul ședinței extraordinare de vineri a CLM, consilierii locali ieșeni au aprobat numirea lui Marius Dangă şi a profesorului universitar doctor Daniel Şandru, președintele Senatului Univeristății ”Petre Andrei” (UPA) din Iași, ca membri ai forului de conducere al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană. (E.M.)