Cea de-a 89-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost sărbătorită oficial sâmbătă la Londra printr-o paradă militară în cadrul căreia peste o mie de soldați îmbrăcați în uniforma tradițională de gală au mărșăluit prin centrul Londrei, relatează BBC și EFE. Deși suverana britanică s-a născut la 21 aprilie, ziua sa de naștere este sărbătorită în public în a doua sâmbătă a lunii iunie, când vremea bună permite ca mai mulți oameni să ia parte la acțiunile organizate. La parada numită ‘Trooping the Colour’ au fost expuse avioane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și aeronave de acrobație Red Arrows aparținând Forțelor Aeriene Regale Britanice. Cu această ocazie, ducesa de Cambridge, Catherine, a apărut pentru prima dată în public după ce a născut, la 2 mai, cel de-al doilea copil, pe prințesa Charlotte. Soția prințului William a parcurs drumul între locul desfășurării paradei, Horse Guards Parade, și Palatul Buckingham într-o trăsură, însoțită de Ducesa de Cornwall, Camilla, soția prințului Charles, și prințul Henry. Regina, care a purtat un costum de culoare deschisă accesorizat cu o pălărie, s-a deplasat într-o altă trăsură, împreună cu soțul său, ducele de Edinburgh, îmbrăcat în uniformă militară. Prințul Charles, colonel al gărzilor galeze, și fiul său William, colonel al gărzilor irlandeze, au defilat călare prin fața miilor de turiși și londonezi aflați pe ambele părți ale traseului. Membrii familiei regale au ieșit apoi pe balconul Palatului Buckingham, apariție care urmează în mod tradițional după paradă. Prințul George, fiul cel mare al lui William și Catherine, în vârstă de doi ani, a fost văzut la fereastră în timpul paradei și apoi s-a alăturat restului familiei regale pe balconul Palatului Buckingham pentru a viziona spectacolul aerian, fiind prima apariție la balcon a prințului. A fost, de asemenea, prima dată când regina a fost văzută la celebrările de ziua ei alături de moștenitorii săi pe linia de succesiune. Trooping the Colour își are originea în pregătirile tradiționale de război din trecut, când toate steagurile erau arătate soldaților pentru ca aceștia să le recunoască în timpul luptelor. Celebrarea aniversării unui suveran britanic prin parada Trooping the Colour are loc din 1748, menționează BBC. Este pentru a 63-a oară când regina Elisabeta a II-a a participat la o paradă de ziua de naștere, un record neegalat de niciun monarh. Soțul său, ducele de Edinburgh va împlini miercuri 94 de ani.