Sprijinul popular pentru guvernul japonez condus de Shinzo Abe a ajuns la cel mai scăzut nivel după preluarea mandatului, în 2012, fiind în prezent de 41,1%, față de 43,5% în urmă cu trei ani, relevă un sondaj realizat de postul public de televiziune japonez (NTN), transmite luni agenția Reuters. Aproape două treimi din electoratul japonez se opun actualei politici în domeniul apărării care va pune capăt interdicției armatei japoneze de a participa la operațiuni în străinătate. Sondajul realizat de NTN a fost realizat pe fondul protestelor față de noua legislație care îi va permite Japoniei să își exercite dreptul la autoapărare colectivă. În iulie anul trecut, guvernul condus de premierul Shinzo Abe a adoptat o rezoluție ce reinterpretează constituția pacifistă japoneză pentru a permite schimbări esențiale în politica de securitate a țării. Șeful guvernului japonez a anunțat în luna aprilie Congresul american că modificările respective, reflectate deja în noile principii de cooperare militară dintre SUA și Japonia, vor fi transformate în lege în această vară. Însă perspectivele adoptării noii legi în actuala sesiune parlamentară, prevăzută să se încheie săptămâna viitoare, dar care putea fi extinsă până la începutul lunii august, sunt tot mai limitate din cauza criticilor potrivit cărora noile măsuri nu respectă constituția pacifistă a Japoniei, elaborată cu ajutorul SUA după Al Doilea Război Mondial. Sondajul de opinie mai indică faptul că 63,7% dintre japonezi sunt împotriva adoptării noii legi în actuala sesiune parlamentară, iar patru din cinci japonezi consideră că guvernul nu a explicat în mod suficient modificările aduse de noua lege.