Polonia poartă negocieri cu Washingtonul cu privire la staționarea pe teritoriul său de armament greu american, a declarat duminică ministrul polonez al apărării Tomasz Siemoniak, într-un interviu pentru agenția de presă poloneză PAP, relatează AFP. ‘Purtăm astfel de convorbiri cu partea americană. Acesta a fost de asemenea obiectivul discuțiilor avute cu ministrul american al apărării Ashton Carter în cursul vizitei mele la Washington, pe 19 mai’, a declarat ministrul, comentând un articol apărut sâmbătă în cotidianul american New York Times. Potrivit ziarului citat, Statele Unite sunt pregătite să amplaseze armament greu, inclusiv tancuri și până la 5.000 de oameni, în mai multe țări baltice și din Europa de Est pentru a contracara o eventuală agresiune din parte Rusiei. ‘Noi lucrăm deja de o perioadă de timp în favoarea unei prezențe militare americane maximale în Polonia și pe tot flancul de est al NATO. SUA pregătesc un pachet de diferite măsuri. Printre ele, staționarea de material greu în Polonia și în alte țări va fi foarte important’, a declarat ministrul polonez Siemoniak. ‘Este relativ ușor transferul trupelor, dar ar fi bine să avem material în apropierea zonelor în pericol. Am fost asigurat la Washington că o decizie va fi luată în curând’, a adăugat ministrul polonez. Dacă propunerea Pentagonului este acceptată de executivul american, SUA vor amplasa pentru prima dată armament greu în aceste țări care au aderat la NATO și care, înainte de căderea Zidului Berlinului, făceau parte din sfera de influență a Uniunii Sovietice, scrie cotidianul american în ediția sa de sâmbătă, citând surse americane și aliate anonime. Este vorba de a liniști țările baltice și celelalte țări din Europa de Est, foarte îngrijorate după anexarea Crimeii și luptele din Ucraina, unde separatiști proruși contestă autoritatea Kievului în estul țării. Kievul și occidentalii acuză Rusia că îi înarmează pe separatiști și că a desfășurat trupe regulate pentru a le veni în ajutor. Oficiali care au dat informații cotidianului american apreciază că Pentagonul ar urma să aibă unda verde înainte de o reuniune a miniștrilor apărării din țările NATO, prevăzută în această lună la Bruxelles. În stadiul actual al planurilor Pentagonului, echipament pentru circa 150 de soldați (o companie în armata americană) va fi depozitat în fiecare din cele trei țări baltice. Echipament pentru o companie sau un batalion (circa 750 de militari) va fi amplasat în Polonia, România, Bulgaria și, posibil, în Ungaria, au precizat aceste surse.