Preşedintele Iohannis face, luni şi marţi, o vizită oficială în Croaţia

IohannisPreşedintele Klaus Iohannis se va afla, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Croaţia, în cursul căreia va avea întrevederi cu omologul croat, Kolinda Grabar-Kitarović, precum şi cu premierul Zoran Milanović.Potrivit anunţului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va avea, luni, de la ora 17.00 (ora României), la sediul Guvernului din Zagreb, convorbiri oficiale cu prim-ministrul Zoran Milanović.La ora 18.30 (ora României) este programată ceremonia primirii oficiale la Palatul Prezidenţial, de la ora 18.40 urmând să aibă loc convorbiri tête-à-tête cu preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, urmate, la ora 19.00, de convorbiri oficiale.Ulterior, de la ora 19.45 (ora României), preşedinţii Klaus Iohannis şi Kolinda Grabar-Kitarović urmează să susţină o declaraţie de presă comună.Un dineu oficial oferit de preşedintele Republicii Croaţia în onoarea preşedintelui României este prevăzut să aibă loc de la ora 20.00, la Palatul Prezidenţial.Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va participa, de la ora 10.40 (ora României), la ceremonia depunerii unei coroane de flori la monumentul memorial „Vocea victimelor croate – Zidul durerii”, la Cimitirul Mirogoj din Zagreb.De la ora 11.00, şeful statului român are programată o întâlnire cu preşedintele Saborului (Parlamentului), Josip Leko.