Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că „avem nevoie de o evaluare pe care suntem capabili să o facem şi noi, Senatul”, pe lângă Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), referitor la înfiinţarea unei comisii de evaluare a democraţiei.Tăriceanu a trimis luni un memorandum intern Biroului Permanent al Senatului, prin care cere constituirea unei comisii speciale pentru evaluarea democraţiei şi a statului de drept în România.”Cred că în actuala conjunctură politică, ţinând seama şi de evoluţiile, unele democratice, altele nedemocratice din ultimii ani ai României, pe lângă Mecanismul de Cooperare şi Verificare agreat cu Comisia Europeană, dar care avea drept obiectiv principal monitorizarea evoluţiilor din justiţie, cred că avem nevoie de o evaluare pe care suntem capabili să o facem şi noi, Senatul, cu privire la modul de funcţionare al principalelor instituţii din România şi al modului în care se respectă, de exemplu, raporturile dintre puterile statului, echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, independenţa puterilor în stat”, a declarat preşedintele Senatului.Tăriceanu a solicitat colegilor să analizeze propunerea şi să o dezbată în cadrul partidelor, apoi urmnând aprobarea comisiei. Detaliile funcţionării comisiei nu au fost discutate în cadrul şedinţei Birourilor Permanente Reunite. În ceea ce priveşte finanţarea, preşedintele Senatului a spus că instituţia pe care o conduce nu are resursele necesare, însă comisia va apela la alte instituţii, pentru colectarea datelor pe baza cărora va emite un raport.”Aş vrea ca această comisie să nu fie gândită ca o comisie partizană, care să facă o abordare dintr-o perspectivă a propriilor partide, ci să încerce să se detaşeze, să se pună deasupra intereselor de partid”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.La final, comisia trebuie să vină cu o serie de propuneri „capabile să corecteze neajunsurile democratice cu care ne confruntăm în momentul de faţă”.Întrebat despre posibilitatea ca membrii comisiei să audieze şefi ai altor instituţii, cum ar fi Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, Tăriceanu a spus că nu a luat în considerare aşa ceva, însă are încredere în abilitatea altor instituţii de a colabora cu Senatul.În ceea ce priveşte compoziţia membrilor comisiei, preşedintele Senatului a spus că s-a luat în considerare posibilitatea ca fiecare partid să aibă un singur membru în comisie.