PSD cere explicații în legătură cu modul în care au fost cheltuiți banii destinați organizării FILIT

psd si filitPSD cere explicații conducerii Consiliului Județean (CJ) Iași privind modul în care au fost cheltuiți banii alocați de la bugetul loc pentru organizarea ediției de anul trecut  Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (FILIT). Într-un comunicat de presă, Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor social democrați din CJ Iași, precizează că reprezentanții acestei formațiuni politice au solicitat Executivului administrației județene încă din luna martie a acestui un un raport amănunțit asupra modului în care au fost chetuiiți cei 500.000 de euro, alocați printr-o Hotărâre a CJ Iași, în vederea organizării ediției de anul trecut a FILIT. ”Acum patru luni s-a solicitat în plenul Consiliului Județean întocmirea și prezentarea de către Executiv a unui raport de activitate privind ultima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT). Am făcut acest lucru în ideea transparenței cheltuirii banului public, mai ales că suma alocată acestui festival este una deloc neglijabilă, fiind în joc jumătate de milion de euro (pentru edificare poate fi consultat procesul-verbal al ședinței Consiliului Județean Iași din 14.02.2015, paginile 11-12.). Din acel moment, PNL Iași și liderii săi au pus batista pe țambal. Nu au suflat nicio vorbă despre cum s-au cheltuit banii, deci opinia publică ieșeană nu știe nimic despre drumul parcurs de acești bani, ce sume au încasat persoanele sau firmele implicate și care sunt acestea. Mai mult, deși s-a întocmit un raport de audit cu privire la ultima ediție FILIT, acesta este încă ținut la secret în biroul președintelui suspendat al CJ Iași, Cristian Adomniței”, afirmă Cristian Satanciu, liderul grupului consilierilor PSD din CJ Iași. Potrivit acestuia, în ultimele luni, PNL Iași a devenit brusc ”detractorul proiectului Iași – Capitală Culturală Europeană 2021”, de parcă acesta nu ar fi existat până în 2015. ”Liberalii au uitat complet – interesat! – că au de dat explicații serioase cu privire la cheltuirea celor 500.000 euro, destinați ultimei ediții FILIT. Însă, această distragere a atenției de la proiectul pe care îl gestionează în exclusivitate sub aspect financiar le-a reușit doar parțial liberalilor, pentru că documentele FILIT vor trebui să iasă în cele din urmă la lumină”, susține Cristian Stanciu. Liderul grupului consilierilor județeni ai PSD consideră că înainte de a cere altora ceea ce ei nu au făcut încă, înainte de a denigra eforturile celor care încearcă să ducă la bun sfârșit un proiect major al Iașului, liberalii trebuie să dezvăluie misterul cheltuirii banilor ieșenilor, respectiv a celor 500.000 euro pentru care au intrat în silentio stampa. ”În plus, PNL Iași va trebui să dea explicații și cu privire la posturile ocupate de către membrii PNL, sau de către simpatizanții acestui partid, în cadrul Muzeului Literaturii Române din Iași, instituție subordonată CJ Iași și organizatoare a FILIT”, subliniază Cristian Stanciu, care adaugă că organizarea FILIT este de apreciat în contextul competiției în care se află Iașiul în vederea desemnării drept  Capitală Culturală Europene în anul 2021. ”Alături de Festivalul Internațional al Educației și de celelalte manifestări de anvergură internațională, FILIT trebuie să continue an de an la Iași, în condiții de transparență totală a cheltuirii banului public”, a menționat liderul grupului consilierilor social democrați din CJ Iași. (E.M.)