Cercetătorii de la Kings College din Londra au desfășurat un studiu în care au analizat peste 100 de perechi de gemeni identici și au identificat o proteină din sânge care poate prezice dacă un individ va dezvolta tulburare cognitivă moderată (MCI), legată de specialiști de maladia Alzheimer și de alte forme de demență, informează foxnews.com. Autorii studiului, publicat în revista ‘Translational Psychiatry’, au afirmat că acesta este cea mai amplă cercetare de acest gen, deoarece a măsurat simultan peste 1.000 de proteine din sângele a 200 de persoane sănătoase, prin utilizarea ca instrument a unui biomarker pentru proteine numit ‘SOMAscan’. Potrivit unui comunicat de presă, ei au descoperit în premieră că nivelul sanguin al proteinei MAPKAPK5 a fost, în medie, mai mic la persoanele a căror capacitate cognitivă a scăzut pe parcursul a 10 ani. Acest declin a fost predominant în ceea ce privește nivelul proteinei menționate indiferent de cei doi factori de risc cunoscuți pentru Alzheimer: vârsta și particularitățile genetice. Cu toate că studiile care implică imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și prin tomografie cu emisie de pozitroni (PET) au furnizat dovezi de demență la pacienți asimptomatici, cercetătorii au subliniat că aceste forme de investigare pot fi consumatoare de timp și foarte costisitoare. Deocamdată, nu există nici un remediu pentru Alzheimer, iar studiile anterioare legate de prevenirea maladiei au fost contestate deoarece trebuiau să includă și riscul individual, care poate fi dificil de identificat, menționează comunicatul de presă citat de foxnews.com. Autorii studiului au argumentat că descoperirea lor ar putea să ducă la proiectarea unor studii mai bune de prevenire a maladiei. Câteva studii anterioare efectuaseră analize pe probe de sânge al unor persoane care prezentau etape timpurii de declin cognitiv, au precizat specialiștii. „Deși ne aflăm încă în căutarea unui tratament eficient pentru boala Alzheimer, ceea ce știm este că prevenirea bolii ar putea să fie, probabil, mai eficientă decât încercarea de a o face să regreseze”, a spus autorul principal al studiului Steven Kiddle de la Kings College din Londra. „Următorul pas va fi confirmarea sau nu, dacă acea constatare inițială a noastră este specifică pentru boala Alzheimer, deoarece acest lucru ar putea duce la dezvoltarea unui test de sânge demn de încredere care ar ajuta medicii să identifice persoanele potrivite pentru studii de prevenire a maladiei”, a mai spus Steven Kiddle citat de foxnews.com.