Începând cu data de 17 iunie 2015, Sala Atrium din Palas Mall Iași devine una dintre principalele atracţii în materie de artă românească contemporană.
Aflată la ediția a III-a, expoziţia Fabricat în România oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira o colecţie formată din 80 de creații plastice, realizate de artiști profesioniști pentru care este constantă preocuparea de a manifesta atitudini ce dezvăluie publicului conceptualizarea şi sfera lirică și expresivă a unui demers artistic de foarte bună calitate.
Formă de comunicare a creatorului cu privitorul, această expoziţie este un omagiu adus creativității, artiștii dezvăluind interpretări care exprimă identitatea personală și socială transpusă într-o etalare a unor creații expresive comunicatoare de sensibilitate artistică plastică și atitudine.
Surprinzând prin conceptul expozițional, evenimentul își propune susținerea și promovarea culturii românești, precum și dezvoltarea creativității artistice, fiind o formă de manifestare a dorinței de a contribui prin artă la dezvoltarea identitară a României contemporane.
Vernisajul evenimentului va avea loc pe data de 27 iunie 2015, ora 13.00.
Expoziția va fi prezentată de d-l profesor univ. dr. Constantin Tofan, referentul științific al proiectului.
Expun artiștii: Felix Aftene, Irina Apostul, Bogdan Bârleanu, Dan Bighiu, Carmen Silvia Bighiu (Costin), Dorina Blănaru (Gogotă), Marinela Boicu, Elena Cristina Boţan-Potop, Mihaela Bratu-Neagu, Mina Carp Fechete, Lilia Cazacu, Otilia Maria Cazacu, Ramona Cărăbuş, Cristina Ciobotaru Cogut (Podeţ), Otilia Chiriac, Crina Elena Chistol, Elena Cîmpean, Dionisie Cîrstea, Ovidiu Cucu, Merişor G. Dominte, Gheorghe Drăgan, Liviu Adrian Ene, Gabriela Ene Rusu, Pavel Răducu Eremei, Iulia Frenţescu, Cristinel Gheorghiu, Adrian Grigore, Miruna Haşegan, Ofelia Huţul, Mihai Cosmin Iaţeşen, Romeo Ionescu, Florenţa Ionescu, Otilia Alexandra Iutiş, Daniela Isache, Leonard Istrate, Ilie Krasovschi, Rodica Luca, Crenguţa Macarie, Bogdan Marcu, Mihaela Marcu, Maria Mănucă, Ioan Măric, Adriana Micu, Angelica Mirela Pagu, Alin Neacşu, Gabriel Obreja, Ioana Iulia Olaru, Alexandru Olaru, Stelian Onica, Iris Onica, Ioana Palamar, Mihai Pamfil, Silviu Parascan, Antonio Romeo Pălie, John Pîrva, Gabriela Popa Benescu, Lili Popa, Rodica Postolache, Camelia Profirescu, Cristina Marinela Radu (Ştefura), Andreea Rus, Marinela Rusu, Valentin Sava, Atena Elena Simionescu, Tudor Şerban, Elena Şoltuz, Liviu Şoptelea, George Şpaiuc, Mihai Taraşi, Laura Titor, Oana Toderică, Constantin Tofan, Viorica Toporaş, Ioan Tudor, Viorel Vasiliu, Gianina Vatamanu, Anca Velicu, Mădălina Vieriu și Mihai Zaiţ.
Expoziția poate fi vizitată până pe data de 31 iunie 2015, între orele 10.00 – 22.00. Intrarea este liberă!Evenimentul expozițional este organizat în cadrul Festivalul internațional “Arta și tradiția în Europa”, ediția a VI- a, proiect avizat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice din România în CAER 2015, Direcția Generală Educație și Învațare pe tot Parcursul Vieții, Axa: Culturi și civilizații.
Festivalul internațional “Arta și tradiția în Europa” susține proiectul “Iași – Capitală Europeană a Culturii 2021