24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Judecătorii de la instanțele din țară încep să vorbească. Dincolo de rigorile profesiei lor, dincolo de spiritul și litera legii, care, ele însele, nu fac altceva decât să le cenzureze eventuale porniri emoționale, există, au demonstrat-o ei, un discurs ferm și aplicat asupra meseriei pe care cu cinste și devotament o practică, evitând, spun ei, capcanele întinse de o societate aflată într-o puternică stare de învălmășeală, învrăjbire, pasiuni și patimi devoratoare.
Judecătorii cu înțeleaptă responsabilitate nu se pot abține de la comentariile stringente, impuse de ceea ce se întâmplă la ei în curte, fără însă a da subiecte de anchetă Inspecției Judiciare. Nefericita formulă, folosită de generalul Dumitru Dumbravă de la SRI, prin care era denunțat un anume plan de urmărire a ceea ce se întâmplă în procese, până la soluția definitivă dată de ultima instanță de judecată, a încălzit și mai mult cazanul cu nemulțumiri adunate de magistrații judecători, care compun a treia putere a unui stat de drept, puterea judecătorească. Tot pe aceeași suprafață a dezbaterii a fost introdusă și o temă comparativă, aceea a rolului pe care îl au procurorii, într-o competiție ce poate fi neloială, cu judecătorii, primii având acces la toate elementele care teoretic pot conține izvorul unor reale nedreptăți sau, cel puțin, a constituirii unor avantaje ce pot fi decontate eventualelor interese oculte, ascunse, în underground.
Judecătorii contestă deschis și discrepanța nivelului de salarizare dintre procurori și ei, mai ales că imaginea, competența, cariera unui judecător rămân în mentalul colectiv al poporului ca fiind responsabilul, singurul vinovat de modul în care este administrat actului de dreptate. Justiția este făcută de judecător. El semnează sentințele definitive, el achită sau condamnă, ceea ce este supus judecății prin rechizitorul semnat de procuror. Nu procurorul este cel care face dreptate, ci judecătorul este cel care oferă legii dreptul la o imagine perfectă, ridicată deasupra oricăror retușuri, prin jocurile politice în care Justiția din România încă este implicată.
Judecătorii de la instanțele din țară, prin gestul lor de a prezenta și partea de adevăr care doare, dar care, astfel scoasă la lumină, poate să aducă o vindecare mult mai rapidă decât aceea ce se dorește a fi obținută prin metoda a nu vedea în ceea ce ai toate șansele să calci,
Devin mult mai activi și mult mai necesari acestui moment de cumpănă decât toate Liviile Stanciu și Laurele Codruța Kovesi din debaralele unei puteri decapitate o dată cu plecarea de la Cotroceni, ”pe cale naturală”, a lui Traian Băsescu, președintele jucător care a dezmembrat încrederea românilor în instituțiile statului de drept.
Ceea ce se întâmplă astăzi în țară sunt de fapt spasmele unui regim care nu mai are cap, atâta timp cât Klaus Iohannis s-a dovedit a fi mult mai reținut, mult mai ponderat în a-și asuma o serie de puteri pe care Constituția României nu i le acordă. Klaus Iohannis, chiar dacă a încercat să mimeze tipul omului dur, un fel de Titi Duru, în expresie nemțească, nu a exagerat cu ambiția ”vreau guvernul meu”, când a constat că pe Victor Ponta nu-l poți da jos nici măcar cu complotul procurorilor.
Comentariile făcute, sub formă de rafală de Kalașnikov, de către Traian Băsescu au pus pe curat felul său de a fi, dacă acesta mai putea să fie considerat un secret de stat. Nu, Traian Băsescu îi reproșa lui Klaus Iohannis că nu a pus umărul ”să-l umple de sânge” pe Victor Ponta, să-l dea afară, să-l zboare din Palatul Victoria.
Klaus Iohannis nu a marșat la ideile războinice ale lui Traian Băsescu, fie că ”nu este genul”, fie pur și simplu pentru că funcția de președinte al României este, pe bună dreptate, mai complexă decât funcția de primar al municipiului Sibiu. Ambiguitatea în acest caz este creată de ”nici că, că, nici că, că”, versiuni ale celor două alternative de comportament al președintelui de la Cotroceni.
Judecătorii de azi, cum de fapt și procurorii de azi, în mare lor parte, au fost numiți în funcție de către președintele Traian Băsescu. Să fie doar un reflex de slugărnicie și de umilință a celor care ocupă astăzi funcții de mare răspundere în sistemul judiciar? Aceasta-i întrebarea! Răspunsul este de fapt conținut de tot ce s-a spus până la a desena semnul întrebării. A fi sau a nu fi o țară în care puterea judecătorească este independentă sau dependentă? Restul e tăcere, adică, restul vorbește Klaus Iohannis.
