James Salter, mare nume al literaturii americane contemporane și scriitor rar cu doar șase romane publicate în șaizeci ani, a murit vineri la vârsta de 90 de ani, s-a aflat sâmbătă din surse ale editurii sale franceze. Scriitorul, care trăia la Bridghampton (statul New York), a murit în timpul unei „ședințe de gimnastică”, a declarat Olivier Cohen, proprietarul Editions de l’Olivier, relatează France Presse. Născut la 10 iunie 1925 în New York, sub numele de James Horowitz, format la prestigioasa academie militară West Point, Salter a intrat în Pentagon după război. Detașat în Franța, el a început apoi să scrie și s-a dedicat în totalitate acestei activități, demisionând din armată după publicarea primului său roman, ‘The Hunters’, în 1956, care a fost ecranizat doi ani mai târziu de Dick Powell. În această carte puternic autobiografică, Salter, fost pilot al US Air Force, povestește viața de zi cu zi a piloților de vânătoare în timpul războiului din Coreea. Ultimul său roman, „All That Is”, publicat în 2013, evocă din nou amintirea războiului, dar și căutarea iubirii perfecte, dezamăgirea, faima și banalitatea acesteia. Apreciat la nivel mondial, acest roman a fost ales în septembrie 2014 drept cartea străină preferată a librăriilor franceze, scrie France Presse. James Salter a fost distins pentru întreaga sa operă de Academia Americană de Arte și Litere.