La Chişinău a avut loc cea de-a doua rundă de consultări politice interministeriale între Republica Moldova şi Republica Indonezia. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, iar cea a Indoneziei de către directorul general pentru America şi Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Dian Triansyah Djani, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.Oficialii au semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Indoneziei privind consultările politice bilaterale, care are drept scop intensificarea contactelor oficiale dintre cele două state.De asemenea, au fost abordate perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale, în special intensificarea schimburilor comercial-economice, atragerea investiţiilor indoneziene în economia R. Moldova, cooperarea în domeniul diplomaţiei economice, precum şi consolidarea cadrului juridic bilateral. Totodată, a fost apreciată pozitiv colaborarea dintre cele două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale.