ANI: Patru foști și actuali primari – în incompatibilitate sau conflict de interese

ANIAgenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă și penală în cazul a doi primari și doi foști edili.

Unul dintre aceștia este primarul comunei Peștișu Mic, Hunedoara, Casian Voina, care s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 — 1 aprilie 2011, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al SC Casicom Still SRL, respectiv comerciant persoana fizică în cadrul Voina Lorean Casian PF, informează un comunicat al ANI remis luni AGERPRES. ANI a mai constatat conflictul de interese administrativ în cazul primarului comunei Negrilești (Bistrița-Năsăud), Ioan Pugna, deoarece, în perioada iunie — decembrie 2008, a semnat, în calitate de primar, trei dispoziții privind activitatea soției sale în cadrul Primăriei. „În perioada iunie 2008 — 31 decembrie 2014, soția sa a obținut de la Primăria Comunei Negrilești venituri din salarii în cuantum de 118.547 lei”, precizează ANI. Potrivit ANI, fostul primar al comunei Buhoci din Bacău Rodica Odobișteanu s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ, deoarece în perioada exercitării mandatului de primar a semnat un contract de concesionare încheiat între Primăria Comunei Buhoci, reprezentată de persoana evaluată, în calitate de concedent, și soțul persoanei evaluate, în calitate de concesionar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004. De asemenea, fostul primar al comunei Vârtop (Dolj) Constantin Barbu s-ar fi aflat în conflict de interese penal, deoarece, în calitate de edil, a semnat macheta privind repartizarea personalului de recensământ, înaintată către Direcția Județeană de Statistică Dolj, în perioada efectuării recensământului populației și al locuințelor în 2011, recenzorul șef fiind soția sa. „Astfel, soția persoanei evaluate a fost angajată printr-o convenție civilă de prestări servicii să desfășoare activități de recenzor șef în perioada 19 octombrie — 5 noiembrie 2011. Ca urmare a desfășurării acestei activități, soția sa a obținut venituri în cuantum de 756 lei”, precizează ANI. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești (Dolj) în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul penal. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Persoanele evaluate au depus la dosar un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.