Toți fermierii care au început proiectele finanțate prin PNDR 2007-2013 sau se află în perioada de implementare vor primi în continuare fondurile europene, chiar dacă termenul privind decontarea cheltuielilor pe acest program nu va fi prelungit, a anunțat, duminică, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Vreau să informez clar că toți fermierii care au început proiectele sau sunt în perioada de implementare vor primi fondurile ca și până acum. În urma demersului, chiar dacă nu vom reuși prelungirea cu 6 luni, fermierii pot deconta cheltuieli și după 31 decembrie 2015, numai că, tehnic, ele vor fi decontate din programul 2014-2020. Este foarte important ca, în vederea implementării cu succes a programelor cu fonduri europene, fermierii să fie sprijiniți și informați corect”, a subliniat ministrul Agriculturii, într-o informare remisă AGERPRES. Șeful MADR vine cu aceste precizări în urma unor informații apărute în presă potrivit cărora România ar fi pierdut 400 de milioane de euro din fondurile de dezvoltare rurală. „România a pornit un demers căruia i s-au alăturat 16 state membre pentru a prelungi cu 6 luni termenul până la care putem deconta cheltuieli din PNDR 2007-2013. Motivul este ambițios: dorim să avem un program național ( cu alocarea cea mai mare, 9,3 miliarde de euro) cu grad de absorbție apropiat de 100%. Suntem astăzi la 85%, adică cel mai mare grad de absorbție la nivel național. Cred că am reușit mult, dar vrem și mai mult!”, a menționat Constantin. Potrivit regulamentelor europene, proiectele de investiții realizate prin intermediul fondurilor europene alocate agriculturii românești în exercițiul financiar 2007-2013 mai pot fi implementate până la finele acestui an, după regula n+2. Plățile totale efectuate până în prezent din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 — 2013 au depășit 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de investiții și pentru decontarea plăților directe către fermieri, iar România a ajuns la un grad de absorbție a fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală de peste 85%. Valoarea totală a PNDR 2007 — 2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocați proiectelor de investiții prin 12 măsuri și trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăți directe prin patru măsuri.