Fosta judecătoare CCR Aspazia Cojocaru s-a prezentat luni la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi audiată în dosarul „Erata”. În acest dosar au fost audiați până acum, în calitate de martori, președintele CCR, Augustin Zegrean, Horațius Dumbravă (membru CSM), Toni Neacșu (fost judecător CSM), judecătorii constituționali Ștefan Minea și Tudorel Toader, precum și foștii judecători CCR Acsinte Gaspar și Ion Predescu. Procurorii Parchetului General au redeschis un dosar în care investighează modul în care judecătorii Curții Constituționale au emis în anul 2012 o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu. Faptele investigate de procurori sunt de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, însă nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare. Pe 2 august 2012, CCR a adoptat o hotărâre cu privire la organizarea referendumului, însă a constatat că din acea hotărâre lipsea temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să își exprime opțiunea la referendumul organizat deja pe 29 iulie 2012.
După publicarea hotărârii, a fost adăugată o erată prin care se menționa faptul că vor fi luate în calcul toate persoanele cu drept de vot, și anume peste 18 milioane de români. Prin această erată a fost blocată inițiativa Guvernului de a efectua un mini-recensământ pentru a-i scoate de pe listele electorale permanente pe românii plecați din țară de mai mult timp. Erata respectivă a fost întocmită și semnată de judecătorul Ștefan Minea, cel care a trimis adresa de publicare către Guvern și Monitorul Oficial. Pe baza acestei erate, referendumul a fost invalidat, deoarece din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24%), astfel că nu a fost atins pragul de participare, de cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Ulterior, trei dintre judecătorii CCR — Ion Predescu, Acsinte Gaspar și Tudorel Toader — au declarat că nu au fost consultați cu privire la întocmirea acelei erate, ei susținând că referendumul trebuia validat, întrucât cele 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente, număr luat în considerare la adoptarea hotărârii de validare, nu reflectă structura și dimensiunea corpului electoral actual. În opinia lor, din listele electorale permanente trebuiau scăzute persoanele de cetățenie română cu domiciliul în străinătate, precum și cele cu actele de identitate expirate.