CCR: Redeschiderea urmăririi penale fără participarea procurorului și inculpatului încalcă Constituția

CCRPlenul Curții Constituționale a decis marți că sunt neconstituționale dispozițiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevede faptul că un judecător de cameră preliminară hotărăște, fără participarea procurorului și a suspectului sau inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede: „Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă”. Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.335 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale cu privire la soluția legislativă conform căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăște „fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului”. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului.