Steaua a evitat adversari mai dificili, precum Partizan Belgrad sau Celtic Glasgow, cel puțin în primele faze ale preliminariilor. Adversara campioanei României, AS Trencin, este o echipă abordabilă. Slovacii au fost eliminați în 2013 de Astra, din preliminariile Europa League. Primul meci va avea loc în deplasare, pe 14 sau 15 iulie, iar returul la București, o săptămână mai târziu (21 sau 22 iulie). Trencin este campioana Slovaciei, este o echipa mică, însă este unul dintre cei mai dificil adversari pe care îi putea întâlni Steaua, privind tabolul tragerii la sorți. Însă, chiar și așa, este o echipă ușor de depășit. Anul trecut, Trencin a fost eliminată în turul 3 preliminar al Ligii Europa. „Avem un lot valoros, ne putem califica, însă este unul dintre cei mai grei adversari posibili”, a declarat, după tragerea la sorți, Helmuth Duckadam. Va fi primul meci al lui Mirel Radoi în cariera sa de antrenor, în cupele europene. Steaua va trebui să treacă de tururile 2 și 3 preliminare, iar apoi de baraj, pentru a accede în grupele Ligii Campionilor. În cazul în care ar trece de turul 2 preliminar, Steaua ar putea ajunge în barajul Ligii Europa, dacă va fi eliminată în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. În cazul în care ar ajunge în barajul Ligii Campionilor și ar fi eliminată, Steaua ar avea accesul asigurat în grupele Ligii Europa, la fel cum a fost și anul trecut. Iată mai jos programul celor două tururi preliminare din Liga Campionilor: Turul întâi preliminar: Lincoln FC (Gibraltar) – FC Santa Coloma (Andorra), Crusaders FC (Irlanda de Nord) – Levadia Tallinn (Estonia), Piunik Erevan (Armenia) – SS Folgore (San Marino), B36 Torshavn (Insulele Feroe) – The New Saints FC (Ţara Galilor). Partidele se vor disputa la 30 iunie – 1 iulie (turul) şi 7-8 iulie (returul). Turul doi preliminar: Hibernians FC (Malta) – Maccabi Tel-Aviv (Israel), APOEL Nicosia (Cipru) – FK Vardar (Macedonia), Qarabag FK (Azerbaidjan) – Rudar Pljevlja (Muntenegru), FK Sarajevo (Bosnia-Herţegovina) – Lech Poznan (Polonia), NK Maribor (Slovenia) – FC Astana (Kazahstan), BATE Borisov (Belarus) – Dundalk FC (Irlanda), HJK Helsinki (Finlanda) – FK Ventspils (Letonia), FC Midtjylland (Danemarca) – Lincoln FC (Gibraltar) sau FC Santa Coloma (Andorra), Molde FK (Norvegia) – Piunik Erevan (Armenia) sau SS Folgore (San Marino), Malmo FF (Suedia) – Jalghiris Vilnius (Lituania), Celtic Glasgow (Scoţia) – Stjarnan (Islanda), AS Trencin (Slovacia) – Steaua Bucureşti (România), Partizan Belgrad (Serbia) – Dila Gori (Georgia), Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) – Milsami Orhei (Moldova), CS Fola Esch (Luxemburg) – Dinamo Zagreb (Croaţia), Skenderbeu Korce (Albania) – Crusaders FC (Irlanda de Nord) sau Levadia Tallinn (Estonia), B36 Torshavn (Insulele Feroe) sau The New Saints FC (Ţara Galilor) – Videoton FC (Ungaria).