România va avea în acest an, la Wimbledon, cinci nume feminine pe tabloul principal de simplu și șase jucători în calificări, la simplu (trei la feminin și trei la masculin). Astfel, pe tabloul principal feminin, România are patru jucătoare: Simona Halep (favorita nr. 3), Irina Begu (30), Alexandra Dulgheru (50), Monica Niculescu (69) și Andreea Mitu (99). De asemenea, vor fi trei românce în calificări: Sorana Cârstea, Patricia Țig și Ana Bogdan. Pe tabolul principal masculin nu avem niciun jucator. Avem însă trei în calificări: Victor Hănescu, Adrian Ungur și Marius Copil. La dublu, Horia Tecău își propune să ajungă în finală. Turneul de la Wimbledon începe pe 29 iulie. Cea mai bună performanță de anul trecut pentru România a fost înregistrată de Simona Halep, care a ajuns în semifinale.