SECURITATEA ȘI BUBA LA GENUNCHI

Adi Cristi

Respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și importanța funcțiilor într-o analiză critică a relației acestora cu persoanele care le ocupă, după cum avea să aprecieze corect președintele Klaus Iohannis („Marele păcat al ultimilor 25 de ani a fost confuzia între persoane şi funcţii”) , reprezintă o nouă teorie corectă, rămasă doar la stadiul de teorie.

Cităm cât se poate de bine și frumos astfel de înțelepciuni, fără a avea siguranța că le vom putea întâlni și în cotidian, în viața de zi cu zi.

Omul politic tinde să devină omul imaterial, lipsit de formă și de conținut, asemenea aerului care poate să umple orice tip de volum, fără ca să se sinchisească sau să-și facă griji că nu va reuși.

„România îşi va găsi treptat acea stare în care e normal să respecţi legea, în care e normal să ai un minimum de decenţă în politică şi să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei ţări, în care e normal să separi instituţiile de persoane particulare” mai spune Klaus Iohannis, după ce s-a văzut cu Strategia pentru Securitate a României prezentată, într-un plen al Parlamentului României, la care Victor Ponta nu avea cum să participe, din cauză de ”buba la genunchi”.

Toate grozăviile spuse în public, dar și cele ”din culisele Puterii”, despre care aflăm ”pe surse”, reprezintă măsura valorii sau a nonvalorii celui pe care noi l-am ales ca să ne reprezinte, pe care tot noi l-am investit cu puterea reprezentativității și a responsabilității. Suntem într-un sistem politici imperfect, trebuie să recunoaștem, dar care a ajuns să fie cel mai performant, după cum avea să aprecieze, la jumătatea secolului trecut, premierul britanic Winston Churchill, vorbind despre democrația liberală.

La noi (din  nou suntem nevoiți să recunoaștem) este…ca la nimenea. Avem incapacitatea inconștientă de a vorbi mai mult decât reușim să gândim, așa cum reușim să gândim mai puțin decât ar fi trebuit să o facem. Într-o astfel de stare, de incertitudine și lucruri neterminate, vine Klaus Iohannis și încearcă să ne spună că nu mai suntem singuri, că nu ne mai aparținem nouă, că trebuie să ținem cont și de cei care au sau vor avea cartierul general în România, că ei vor să ne apere, dar nu oricum și nu pe gratis.

Pe timpul lui Traian Băsescu ne plăcea să auzim că România a devenit nu numai un consumator de securitate, cât mai ales un exportator de securitate pentru țările din zonă. Măi, să fie! Am început să mai exportăm și noi și altceva decât Dacia, de la Colibași. Să exportăm, iată, securitate pentru țările NATO, din interiorul organizației. Să nu fiu înțeles greșit. Când spun că România este în stare să exporte securitate, nu mă refer la fosta Securitate a regimului Ceaușescu, care poate să fie scoasă la export, că de ea nu numai că nu prea mai avem nevoie, dar a început să ne încerce bine de tot, în ceea ce privește inutilitatea condamnării comunismului sau a Legii lustrației.

Nu știu ce fel de securitate suntem noi în stare să livrăm, în afara celei sub formă de carnea de tun, de ostașii bravei armate române, redusă astăzi la un efectiv de paradă, înarmată cu tot ceea ce este second hand din arsenalele aliaților noștri din NATO, pe care dăm atâta bănet cât ne-ar ajunge și nouă să trăim, într-adevăr, bine, nu un an, nu doi sau trei, ci chiar fiecare din noi și chiar urmașii, urmașilor noștri, câte o viață de om.

Totul e să știm cum să negociem. Ce dăm, pentru ca să primim, ce? De dat știm ce am dat că am ajuns acum, după un sfert de veac, să nu mai avem aproape nimic al nostru, în țara noastră. Am ajuns să fim turiști în propriile noastre case. Să urmăm traseele turistice în curțile noastre, de la bloc sau de la case, vile, palate. Nu mai avem nici o proprietate importantă de stat care să ne aducă aminte de dubla noastră calitate comunistă, producător, proprietar,  De unde și bancul, la fel de inteligent: Necăjit, un muncitor se întreabă în fața fabricii:
Eu proprietar, eu producător… De ce m-am dat afară?

În această situație am ajuns astăzi, fiecare dintre noi care , iată, suntem dispuși să preluăm din vinovăția celor pe care i-am ales să ne reprezinte, să lucreze pentru noi.

Klaus Iohannis nu a reușit încă să devină Președintele României, chiar dacă au trecut deja șase luni de la investitură. Este, de regulă, termenul, după are încep primele evaluări. Cum fostul primar al Sibiului, ajuns la Cotroceni, nu a început încă să funcționeze în parametri constituționali ai funcției prezidențiale, nu putem să întreprindem nici o evaluare. Deocamdată o plimbă pe Prima Doamnă să-i arate frumusețile patriei sau cele de la Cotroceni, căci vila dată prin lege președintelui României, pe perioada mandatului, încă nu este modernizată, după ocupația lui Traian Băsescu, un altfel de președinte, mult mai marinăresc și mai bădăran decât un profesor de fizică, de exemplu, care știe și prima lege a dinamicii, dar și a doua.