O unitate specială a instalat, de zece ani, o staţie de spionaj în piaţa Concorde din Paris, pentru a intercepta comunicaţiile oficialilor francezi, relatează Liberation, în ediţia electronică. Ambasada Statelor Unite la Paris este situată ideal, în piaţa Concorde, la câteva sute de metri de preşedinţie, de principalele ministere şi Parlament, precum şi în apropierea altor ambasade, practic pentru a spiona unele comunicaţii, afirmă cotidianul francez.Ca multe alte ambasade americane din lume, cea din Paris are la etajul superior o staţie de spionare a telecomunicaţiilor ce aparţine Special Collection Service (SCS), o unitate comună a NSA şi CIA. Instalată între 2004 şi 2005, aceasta este acoperită cu o prelată specială care lasă să treacă semnale electromagnetice, pictată cu ferestre pentru a o ascunde privirilor suspicioase.SCS, descrisă deseori ca unitatea pentru „misiuni imposibile”, este responsabilă de operaţiunile de supraveghere apropiată sau instalarea de microfoane spion. Potrivit unui document secret publicat de Der Spiegel, serviciul dispunde „80 de antene” de acest tip în lume, dintre care 19 în Europa, în special la Berlin, Geneva, Madrid, Stockholm, Viena şi Varşovia.În septembrie 2013, Der Spiegel a dezvăluit că NSA a compromis reţeaua virtuală privată (VPN) a Ministerului de Externe, utilizată de ambasade şi servicii consulare pentru securizarea comunicaţiilor lor, potrivit unui document secret din iunie 2010.Un alt document, din septembrie acelaşi an, dezvăluia că NSA a instalat microfoane spion în interiorul ambasadei Franţei la Washington (operaţiunea „Wabash”) precum şi la reprezentanţa franceză la ONU, din New York (operaţiunea „Blackfoot”). Agenţia a interceptat, de asemenea, razele electromagnetice produse de ecranele calculatoarelor, pentru a reproduce ceea ce afişau acestea.Documentele obţinute de WikiLeaks nu conţin foarte multe detalii despre tehnicile utilizate pentru interceptarea telecomunicaţiilor preşedinţilor francezi şi interlocutorii lor. Unul dintre ele vorbeşte despre interceptarea unui „satelit străin”, altele se limitează la evocarea unor metode „neconvenţionale”. Dezvăluirile lui Edward Snowden au confirmat că NSA, în parteneriat cu GCHQ (echivalentul său britanic), spionează unele cabluri submarine prin care tranzitează comunicaţiile la nivel internaţional. Însă nimic nu arată cum reuşeşte NSA să intercepteze apelurile telefonice realizate între telefoanele fixe franceze atunci când comunicaţiile nu trec prin străinătate.