Prezență consistentă a elevilor ieșeni la cea de-a doua probă a examenului de Evaluare Națională

prezenta consistentaLa cea de-a două probă scrisă a examenului de Evaluare Națională din acest an, respectiv cea de ”Matematică”, care a avut loc miercuri, 24 iunie, prezența candidaților din județul Iași a fost de aproximativ 74%, din cei 6.746 de candidați înscriși, de la examen lipsind doar 206. Varianta extrasă pentru această probă  a inclus subiecte de nivel mediu, respectându-se prevederile programei de examen și structura oficială, transmise în rețea la începutul anului școlar. ”Subiectul I conține șase itemi de completare, itemi accesibili pentru absolvenții clasei a VIII-a, fiecare răspuns corect fiind notat cu 5 puncte. Cerințele subiectului al II-lea vizează noțiunile de algebră, cu excepția primului item și necesită redactare atentă și detaliată a soluțiilor pentru obținerea punctajului maxim de 5 puncte pentru fiecare. Subiectul al III-lea include două probleme de geometrie, prima de geometrie plană, iar a doua de geometrie în spațiu. Constatăm că ultima cerință de la cea de-a doua problemă va conduce la diferențierea notelor de la 9 la 10, diferențierea fiind determinată de corectitudinea și claritatea argumentelor din demonstrație. Se acordă câte 5 puncte pentru fiecare cerință rezolvată corect și complet, prin urmare căte 30 de puncte pentru fiecare subiect, iar 10 puncte sunt din oficiu.  Rezultatele vor fi afișate în ziua de 26 iunie, până la ora 16.00. Contestațile se depun în aceeași zi, între orele 16.00-20.00, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în ziua de 30 iunie”, precizează reprezentanții Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași, într-un comunicat de presă. (E.M.)