Rovana Plumb: Din consultările cu colegii se conturează decizia de a vota împotriva numirii lui Ungureanu la SIE

plumbDecizia politică a Partidului Social Democrat legată de numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE va fi anunțată luni, după ședința conducerii formațiunii, însă, din pozițiile exprimate până în prezent, se conturează ideea de a vota împotrivă, a declarat Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD. „Va fi discutată și analizată această propunere și va fi o decizie politică în urma Biroului Permanent. (…) Din consultările pe care le-am avut cu colegii mei și din pozițiile exprimate se conturează această decizie de a vota împotrivă”, a declarat, joi, Rovana Plumb, la sediul Ministerului Finanțelor, după o întâlnire cu delegația Comisiei Europene. Ea și-a exprimat un punct de vedere față de această nominalizare, care „coincide cu al premierului”, referitor la faptul că prin decizia președintelui Klaus Iohannis nu s-a respectat echilibrul Putere — Opoziție convenit anterior în privința numirilor la SRI și SIE. De asemenea, Rovana Plumb a arătat că șeful statului nu s-a consultat cu nimeni în cazul lui Ungureanu. „Cel de-al treilea punct pe care mi-l exprim este acela că Mihai-Răzvan Ungureanu este un simbol al PDL-ismului și știți foarte bine că, în 2012, cei care eram atunci în Parlamentul României am votat pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus atunci de Mihai-Răzvan Ungureanu”, a adăugat Rovana Plumb, care îi ține locul lui Victor Ponta la șefia PSD, până când acesta se va întoarce în țară. Într-un comunicat transmis AGERPRES, Rovana Plumb a arătat că PSD continuă să își facă treaba la guvernare și nu se împiedică de tentativele celor care doresc instabilitate. „Avem proiecte importante de adoptat și de implementat și nu ne împiedicăm de jocurile celor care vor să creeze instabilitate politică în România. Numirea șefului SIE, pentru a fi foarte clari în acest sens, nu o este problemă a coaliției, a guvernării. (…) Pentru PSD, prioritatea zero rămâne guvernarea și pe aceasta ne concentrăm, nu pe jocurile de putere ale unora sau altora. Pentru noi este important că ieri au trecut de Parlament modificările de fiscalitate necesare pentru economie și din punct de vedere social și că am reușit să găsim soluții pentru Institutul Cantacuzino”, se precizează în comunicat.