Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova

Natalia GhermanPremierul interimar al Republicii Moldova, Natalia Gherman, a avut vineri o întrevedere cu comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, informează agenția de presă Unimedia. Oficialii au făcut schimb de opinii cu privire la evoluțiile de pe agenda de lucru UE-Republica Moldova, fiind subliniată necesitatea de a continua reformele în domeniile-cheie pentru populația republicii. Un subiect distinct al discuțiilor l-a constituit perspectiva asistenței tehnice oferite Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. În acest sens, partea europeană și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta în continuare Republica Moldova în vederea implementării Acordului de Asociere, inclusiv prin accesarea de programe și agenții ale Uniunii Europene. De asemenea, părțile au căzut de acord asupra activității pe care o desfășoară în Republica Moldova consilieri de nivel înalt din partea UE. În acest context, au fost identificate domeniile în care Uniunea Europeană va sprijini Republica Moldova. Părțile au discutat despre situația din Republica Moldova, dar și situația la nivel regional, precizează agenția de presă de la Chișinău. Joi, 25 iunie, Natalia Gherman a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini. Oficialul european a declarat că Republica Moldova are nevoie de o guvernare stabilă pentru a continua calea integrării europene.