A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică; fondul de premiere, un milion de lei

bonuriA doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică, prilej cu care vor fi acordate maximum 100 de premii, dintr-un fond de premiere stabilit la un milion de lei, informează, vineri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).Potrivit sursei citate, extragerea va avea loc la ora 17,00, la aceasta urmând să participe bonurile fiscale emise în perioada 29 martie — 31 mai 2015.”Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 28 iunie, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare, va fi organizată cea de a doua extragere, determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare. Precizăm că acordarea a maximum 100 de premii este reglementată de Legea nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iunie 2015″, precizează MFP.În ceea ce privește prima etapă de selecție a câștigătorilor Loteriei bonurilor fiscale, începând cu ora 17,00, va fi organizată prima parte a extragerii ocazionale, în studioul TV al Loteriei Române. Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.Extragerea de duminică va avea trei etape: etapa I — se va extrage o bilă, reprezentând luna emiterii bonului, etapa II — se va extrage o bilă, reprezentând ziua emiterii bonului și etapa III — se vor extrage 3 bile, reprezentând valoarea bonului.”Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al CN “Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La această extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 29 martie — 31 mai 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date”, menționează MFP.Extragerea va fi realizată cu urnele și bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto, în prezența unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF și CNLR. Bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de extragere.Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător emis în perioada 29 martie — 31 mai 2015, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau poate fi descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro.Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea “conform cu originalul’, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înregistrare va putea verifica existența acestuia pe lista centralizatoare, explică MFP.Dacă, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dar în cazul în care, în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.În cea de-a doua etapă de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată într-o nouă extragere televizată, ce va fi anunțată ulterior.Numărul extras la această tragere va fi primul câștigător și, totodată, baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă, în urma aplicării acestei proceduri de selecție, se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege.”În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă”, subliniază sursa citată.După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise ANAF în termen de două zile, în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” și verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.