Duminică, 28 iunie, va avea loc o nouă extragere a ”Loteriei bonurilor fiscale”

loterie duminicaDuminică, 28 iunie, va avea loc cea de-a doua extragere ocazională a ”Loteriei bonurilor fiscale”. La această extragere, care va începe la ora 17.00, vor participa bonurile fiscale emise în perioada 29 martie – 31 mai 2015. Fondul de premiere pentru această extragere ocazională este de un milion de lei, urmând a fi acordate maximum o sută de de premii. Potrivt reprezentanților Loteriei Române, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 28 iunie, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare va fi organizată cea de a doua extragere, respectiv determinarea celor o sută de bonuri câștigătoare. De remarcat că acordarea a maximum o sută de premii este reglementată de Legea nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iunie 2015. Rezultatele extragerii, care se va desfășura în direct, în studioul TV al Loteriei Române, vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ”Loteria Română” (CNLR), pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Extragerea va fi organizată în prezența unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF și CNLR, iar bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de extragere. ”Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător emis în perioada 29 martie – 31 mai 2015, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obținut gratuit de la administrația fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro. Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat  fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care se inscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înregistrare, va putea verifica existenta acestuia pe lista centralizatoare. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult o sută de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum o sută de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinăriicelor o sută de câștigători”, se precizează într-un comunicat de presă al Loteriei Române. În cazul realizării celei de a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele CN „Loteria Română”, într-o nouă extragere televizate, care va fi anunțată ulterior. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător și, totodată, baza de referință, la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește  numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare, sunt eliminate din listă. După stabilirea celor o sută de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” și verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală. (E.M.)