Legea prin care terenurile agricole folosite în sistemul de cercetare rămân în proprietatea publică a statului, promulgată

sindicalistii-din-agricultura-intentioneaza-sa-iasa-la-proteste-cu-revendicarea-de-a-se-modifica-politica-bugetar-fiscalaPreședintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a Legii pentru completarea Art. 6 din Legea nr. 165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, informează Administrația Prezidențială.Potrivit legii, suprafețele de teren cu destinație agricolă indispensabilă activității de cercetare — dezvoltare — inovare și multiplicării materialului biologic vegetal și animal, de utilitate publică, folosite de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Sisești” și sistemul de cercetare în domeniile agricultură, silvicultură și industrie alimentară, sunt exceptate de la demararea procedurilor legale necesare în vederea schimbării regimului juridic.Astfel, acestor terenuri nu li se schimbă regimul juridic și rămân în proprietatea publică a statului.Prin această lege, au fost eliminate prevederile conform cărora institutele, stațiunile de cercetare și instituțiile publice erau obligate să predea Agenției Domeniilor Statului, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial al României, terenurile care fac obiectul acesteia.De asemenea, au fost eliminate prevederile prin care, în situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu era posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se atribuia un alt amplasament, respectiv pe terenurile proprietate publică, trecute în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, stațiuni de cercetare și alte instituții publice pe raza unității administrativ-teritoriale și a localităților învecinate, aflate în același județ.Tot vineri, șeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/ 2002 privind protecția informațiilor clasificate și pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Organizația pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcționare a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, semnat la Bethlehem la 24 decembrie 2013.