O nouă ediție a Târgului național de ceramică ”Cucuteni 5000”

cucuteni 2015În prezența reprezentanților autorităților locale, la Iași a debutat vineri cea de-a XXXIII-a ediție a Târgului național de ceramică ”Cucuteni 5000”. La ediția din acest an participă meșteri olari din toate zonele țării, precum și din Republica Moldova și Ucraina. Astfel, în perioada 26-28 iunie, ieșenii vor putea admira în Parcul Copou exponate din lut aparținând meșterilor celor peste 120 de meșteri olari din Cătămărăști Deal (Bistrița),  Dorohoi (Botoșani), Codlea (Brașov), Braniștea (Galați), Cârța, Corund și Miercurea Ciuc (Harghita), Schitu Stavnic – Voinești (Iași), Baia Mare (Maramureș), Româna – Balș și Vadastra (Olt), Marginea (Suceava), Horezu, Lungești, Vlădești (Vâlcea), Chișinău, Nisiporeni, Hognești – Călărași, Drochia (Republica Moldova) și din regiunea Cernăuți (Ucraina). ”Sunt meșteri care vin în ultimii ani aproape constant la Iași, dar și meșteri care participă în premieră, în acest an, la târg, așa cum sunt cei din regiunea Cernăuți – Ucraina, de exemplu. Pe lângă olari care vin la Iaşi încă de la prima ediţie, avem în acest an mulţi meşteri tineri, care au moştenit acest meşteşug din familie, duc tradiţia mai departe şi care s-au impus pe plan naţional. Ne întâlnim, astfel, cu cea de-a doua generaţie de meşteri care vin la târgul de la Iaşi, care participă alături de părinţi”, a declarat Adrian Ardelean, directorul  Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, organizatorul principal al manifestării. Meşterii olari cu cele mai reuşite produse vor fi selectaţi şi premiaţi de un juriu format din specialişti. Vor fi distincţii pentru ceramică utilitară şi pentru ceramică artistică, la care se adaugă premiile speciale ale juriului, acordate pentru păstrarea tradiţiei, folosirea ornamentelor sau calitatea smalţului.  Mai sus de Parcul Copou, respectiv în Parcul Expoziţiei, în aceeași perioadă cu Târgul național de ceramică ”Cucuteni 5000” se desfășoară ”Târgul Meşteşugarilor”, eveniment organizat de Primăria municipiului Iași, care în acest an reunește peste 70 de producători de obiecte şi artă tradiţională din întreaga țară. Corturile expozanţilor sunt montate pe aleea principală a parcului şi pe aleea secundară, spre stadion. În cadrul târgului sunt prezenţi meşteşugari care expun spre comercializare produse de artizanat, pictură pe sticlă şi lemn, icoane, sculpturi, piese utilitare şi decorative din fier forjat, împletituri de nuiele sau papură, obiecte de vestimentaţie cu specific tradiţional. (E.M.)