Fostul director al Fondului Monetar Internațional (FMI) Dominique Strauss-Kahn, care se afla la conducerea instituției financiare la începutul crizei grecești, a făcut apel sâmbătă la europeni să accepte o suspendare temporară a plăților Atenei, relatează AFP. Strauss-Kahn, fost ministru de finanțe al Franței, a făcut această propunere într-o declarație de trei pagini, intitulată ”A învăța din greșelile sale”, în timp ce Grecia riscă marți să intre în incapacitate de plată după întreruperea negocierilor sâmbătă cu partenerii săi din zona euro. DSK sugerează ca ”Grecia să nu mai primească nici o nouă finanțare din partea Uniunii Europene (UE), nici a Fondului Monetar Internațional (FMI), dar ea să beneficieze de o prelungire foarte mare a maturității și chiar de o reducere nominală masivă a datoriei sale față de instituțiile publice”. Țările europene s-au opus întotdeauna unei astfel de reduceri a datoriei grecești pe care o dețin. ”Aceasta va elibera Grecia de toate obligațiile sale față de sectorul oficial (instituții oficiale) pentru următorii doi ani”, a afirmat Strauss-Kahn, care a participat la primele discuții privind riscurile legate de datoria greacă colosală (180 % din PIB în prezent) începând din 2010. ”Va lăsa țara într-o constrângere bugetară dificilă, deoarece nu va mai putea să se împrumute de pe piețe, nu va mai primi resurse de la UE și de la FMI și va trebui, prin urmare, să-și echilibreze bugetul singură”, argumentează fostul șef al FMI. Referindu-se la ”alegerile bugetare dificile” pentru greci, DSK menționează reforma fiscală, o bătălie ”împotriva oligarhiei, intereselor private și a dificultăților aparatului de stat”. Vor face aceste alegeri ”ei înșiși”, fără vreo constrângere venită din exterior, a insistat fostul ministru francez de finanțe. Dacă această idee funcționează, Grecia va putea atunci să devină ”eligibilă pentru ștergeri progresive ale datoriei sale”, este de părere DSK, în opinia căruia ”doar cele circa zece miliarde de euro prevăzute pentru recapitalizarea sistemului bancar ar trebui acordate pentru a-i permite Băncii Centrale Europene” să-și continue programul de ajutor de urgență. ”Nu este sigur că aceasta va merge”, recunoaște Strauss-Kahn, făcând apel la autoritățile elene să manifeste curaj și independență. În declarația sa, DSK a criticat de mai multe ori caracterul ”inept” și ”dezastruos” al ”ajustărilor bugetare severe” care au reprezentat regula în zona euro în contextul crizei. ”Ne complacem să repetăm aceleași greșeli. A forța guvernul grec să cedeze ar crea un precedent tragic pentru democrația europeană și ar putea porni o reacție în lanț necontrolabilă”, a estimat fostul șef al FMI.