Incendii în Indonezia, la începutul sezonului secetos

atentie la incendiile de padureEchipele de pompieri de pe insula indoneziană Sumatra acționează duminică pentru a ține sub control incendiile de pădure declanșate, după ce eforturile de a provoca artificial ploaia prin procedeul de „cloud seeding” au rămas fără rezultat, conform DPA.

Chiar la începutul sezonului secetos, autoritățile indoneziene din provincia Riau au oprit incendiile care se propagau pe 69 de hectare de pădure. Mai sunt însă incendii pe 73 de hectare care nu au fost încă eliminate, conform Agenției Naționale pentru Acțiune în caz de Dezastre (National Disaster Mitigation Agency). Imagini de ultimă oră obținute din satelit indică existența a peste 200 de focare de incendii în Sumatra, dintre care peste 70 localizate în provincia Riau. Agenția pentru Meteorologie, Climatologie și Geofizică din Indonezia a anunțat că sezonul secetos va continua până în luna septembrie.