Persoanele care și-au pierdut rudele și pe cei dragi în urma prăbușirii avionului Germanwings în luna martie în Franța ar trebui să ceară guvernului german să le despăgubească, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei-mamă a operatorului aerian, Lufthansa, transmite DPA.
Procurorii francezi și germani au stabilit că Andreas Lubitz, copilotul aeronavei Germanwings, a prăbușit intenționat avionul în Alpii francezi la 24 martie, omorând 150 de persoane, cel mai probabil din cauza problemelor legate de depresie și îngrijorările privind starea sa de sănătate.
Procurorii nu au sugerat până acum că vreuna din companiile aeriene ar putea fi trimisă în fața justiției pentru accident.
Totuși, Lufthansa a oferit deja un ajutor de 50.000 de euro pentru fiecare victimă membrilor familiilor acestora. Cu toate acestea, mai multe grupuri iau în considerare intentarea de procese împotriva companiei aeriene. Însă un oficial al companiei a declarat luni că, în conformitate cu legislația din Germania, victimele actelor de violență trebuie să ceară statului despăgubiri. Legislația, conform Lufthansa, se aplică și actelor de violență care se produc la bordul aeronavelor deținute de companii germane.
Christof Wellens, un avocat care lucrează cu 60 de rude a 15 dintre victimele zborului Germanwings, a spus că nu înțelege anunțul. „Nu știu ce să fac cu această informație”, a spus el. Avocatul a mai afirmat că, din ceea ce știe, discuțiile despre procesele civile abia au început.
Purtătorul de cuvânt al Lufthansa a declarat că rudele victimelor și avocații lor vor fi informați în legătură cu ce cale trebuie urmată. Totuși, el a precizat că despăgubirile datorate în conformitate cu legislația germană ar putea varia în funcția de naționalitatea fiecărei victime. Circa jumătate dintre victimele accidentului aviatic erau germani.
Ministerul Transporturilor și Administrația Aviatică din Germania ar urma să prezinte marți un raport privind lecțiile ce trebuie trase în urma accidentului.