88 de elevi de liceu din întreaga țară au participat săptămâna trecută la cea de-a III- a ediție a Concursului național pe teme de protecţia consumatorului ”Alege! Este dreptul tău!“, care s-a desfășurat la Tabăra ”Delfin” din stațiunea Năvodari, eveniment organizat de Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. La acest concurs, judeţul Iaşi a fost reprezentat de elevii Andreea Mădălina Țapu şi Marius Andrei Devisevici, coordonaţi de prof. Liana Jescu, de la Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” din Iași. Tema ediției din acest an a fost ”Dreptul consumatorilor la hrană sănătoasă”, iar probele stabilite prin regulament au oferit participanţilor prilejul de a demonstra, prin susţinerea testului grilă, cunoaşterea legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor, precum și modul sănătos de alimentație, prin susţinerea eseului. ”Rezultatul testului şi prezentarea eseului, suţinute de demonstraţiile practice de identificare a produselor alimentare falsificate sau contrafăcute, au clasat-o pe reprezentanta din Iași, Andreea Mădălina Țapu, pe locul al III-lea. Un alt moment important al concursului l-a constituit proba pe regiunile de dezvoltare, fiind testate atât cunoştinţele teoretice, interpretarea unui spot publicitar, cât și prezentarea unui studiu de caz „Să învăţăm să mâncăm sănătos” şi promovarea regiunii de dezvoltare într-un mod original şi creativ. La această secţiune, echipa care a reprezentat regiunea Nord Est s-a situat pe primul loc”, a precizat prof. Alla Apopei, inspector pentru activități extrașcolare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași. Festivitatea de premiere a câştigătorilor s-a desfăşurat în prezenţa inspectorului din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Cătălina Chendea, a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Alexandru Dunca, şi a preşedintelui Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, Sorin Mierlea. “Ne bucurăm că elevii ieșeni sunt pe podium și la această ediție a concursului, așa cum ne-am obișnuit să-i vedem și în anii anteriori, dând dovadă de cunoștințe și competențe de apreciat în domeniul practic ce ține de legislație și consumul produselor pe care le achiziționăm zilnic din supermarketuri, astfel încât știu să aleagă produsul corect, fiind bine informați”, au declarat reprezentanții IȘJ. (E.M.)