Soprana Felicia Filip a deschis stagiunea 2015 a Teatrului de Vară Ethos

Felicia-FilipCea de a treia Stagiune Estivală a Teatrului de Vară Ethos a fost deschisă duminică seara cu o Gală de Operetă, ai cărei protagoniști au fost soprana Felicia Filip și tânărul bariton Liviu Holender (23 de ani), fiul maestrului Ioan Holender. Ei au urcat pe scena instalată în curtea Centrului Cultural Județean Arad, alături de Ansamblul ‘Johann Strauss Modern’ (coordonator artistic Constantin Tălmaciu), sub bagheta dirijorului Christian Pollack, din Austria. Întregul spectacol, prezentat de regizorul Cristian Mihăilescu, soțul și managerul Feliciei Filip, a fost un adevărat regal muzical constând din arii, duete și melodii din operete celebre, între care au fost intercalate creații muzicale provenite din cele două genuri muzicale înrudite, opera și musicalul, prestația celor doi artiști lirici fiind răsplătită cu generoase aplauze de numerosul public prezent la Gala de Operetă. Invitatul special al serii a fost Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena în perioada 1992 — 2010, fiind cel mai longeviv și apreciat conducător al acestei prestigioase instituții de cultură. El a făcut o predare simbolică către fiul său a rolului toreadorului din opera ‘Carmen’ de Bizet, rol pe care l-a interpretat pe scena Operei Naționale din Timișoara la începutul anilor ’90, sub bagheta maestrului Nicolae Boboc. În deschiderea Galei de Operetă, Cornel Ungureanu a prezentat cartea intitulată ‘Ioan Holender de la Viena la Timișoara’, pe care a semnat-o împreună cu Vasile Bogdan, apărută la finele anului trecut, la Editura ‘Brumar’. ‘Nu am deloc impresia că am făcut ceva excepțional sau că sunt deosebit. (…) Eu nu am plecat din România pentru că am vrut să fac carieră, nici măcar ca să trăiesc, ci ca să supraviețuiesc. Am plecat când nu mai era efectiv nicio posibilitate pentru mine să-mi continui viața aici. (…) Dacă am ajuns acolo, să zicem pe un pisc, nu a fost un salt, ci un drum făcut cu răbdare. Și am mari îndoieli că sunt chiar așa de iubit în Austria cum se zice, cred mai degrabă că sunt cunoscut și că i-am făcut să mă respecte’, a spus, cu acest prilej, Ioan Holender.  Holender s-a născut la Timișoara, la 18 iulie 1935. A condus destinele Operei de Stat din Viena (Staatsoper) timp de 19 ani, în perioada 1 aprilie 1992 și 30 august 2010. Președinte și director artistic al Festivalului Internațional ‘George Enescu’, edițiile 2007, 2009 și 2011, Ioan Holender este în prezent consilier al Metropolitan Opera New York, al Operei din Tokio și al celei din Budapesta.