Președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat marți nominalizarea unei femei la Curtea supremă, o premieră într-o țară în care femeile continuă să sufere din cauza discriminărilor, relatează AFP. ‘Sunt mândru să anunț că, pentru prima dată, am desemnat o femeie pentru Curtea supremă’, a declarat șeful de stat în cadrul unei conferințe de presă de la Kabul, susținută alături de soția lui, Rula. Nominalizarea Anissei Rassouli, magistrată galonată, urmează însă să fie supusă votului camerei inferioare a parlamentului afgan, Wolesi Jirga, în care se află numeroși demnitari religioși cu vederi conservatoare. ‘Avem deplina susținere a ulama’, teologii musulmani, a spus Ghani. ‘Sper că frații mei mă vor urma pe această cale’, a spus el. În același timp, el le-a cerut ‘tuturor ministerelor să numească cel puțin o femeie în postul de ministru adjunct’. Această ultimă măsură și nominalizarea Anissei Rassouli pentru un post atât de prestigios, în condiție în care Curtea supremă este ‘gardianul Constituției’, arată măsura în care Ashraf Ghani, fost economist la Banca Mondială, este atașat susținerii drepturilor femeilor afgane, notează AFP. Acestea s-au ameliorat semnificativ după căderea regimului talibanilor în 2001, dar societatea afgană rămâne una în mare parte patriarhală și violențele împotriva femeilor sunt frecvente. Linșarea Farkhundei, tânăra acuzată în mod eronat în martie că a dat foc unui Coran, fără ca polițiștii aflați la fața locului să intervină, a provocat o puternică emoție în Afganistan. ‘Femeia trebuie să fie respectată pentru că este femeie, nu pentru că este sora sau fiica unuia sau altuia’, a mai spus Ghani în conferința de presă dedicată aplicării rezoluției 1325 a Consiliului de securitate al ONU. Textul votat în 2000 încurajează țările membre să apere femeile și să le promoveze drepturile. Ashraf Ghani și soția sa Rula au făcut din cauza femeilor una dintre principalele mize ale președinției sale. Fapt inedit în Afganistan, prima doamnă este foarte frecvent prezentă la recepțiile oficiale. Fiica cuplului prezidențial este artistă și trăiește la New York.