Rovana Plumb: Lucrăm la programul „Prima vacanță”

Rovana PlumbMinistrul Muncii Rovana Plumb a anunțat luni seară că social-democrații lucrează la programul „Prima vacanță”, destinat copiilor care provin din familii defavorizate. „Lucrăm la programul ‘Prima vacanță’, a fost o dezbatere în cadrul Departamentului pentru tineret al Consiliului Național al partidului unde ne-am îndreptat atenția către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanță. De aceea gândim programul „Prima vacanță”. Sunt foarte mulți copii care nu au avut posibilitatea să meargă într-o vacanță, fie că vorbim de mare sau de munte. Dacă tot venim și gândim un pachet integrat de servicii speciale pentru copii ne-am gândit să le dăm și această șansă de a putea avea prima vacanță, mă refer la copii care provin din familiile defavorizate. Sunt niște criterii”, a explicat Rovana Plumb la o emisiune B1 TV. Ea a adăugat că ”modelul” a fost importat. „Am și spus în baza acordului pe care noi l-am încheiat cu Suedia pe zona socială, copii, persoane cu dizabilități, că vrem să aducem modelul de pachet de servici pentru copii în România pentru că e cel mai performant la ora actuală”, a menționat ministrul Muncii.