Aproape 4,8 milioane de români, între care 1,4 milioane de copii, sunt afectaţi de sărăcie, iar 687.000 de persoane cu dizabilităţi nu au acces la servicii de specialitate, potrivit unui raport al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).”Într-o ţară în care 4,8 milioane de cetăţeni sunt afectaţi de sărăcie, din care 1,4 milioane de copii, şi unde peste 687.000 de persoane cu dizabilităţi nu au acces la servicii de specialitate, a venit momentul să facem ceva concret”, a spus Doru Buzducea, preşedintele CNASR, miercuri, la dezbaterea publică „Asistenţa socială în România. Probleme şi oportunităţi”, organizată de colegiu cu sprijinul Institutului pentru Politici Sociale şi Administrative şi în parteneriat cu Asociaţia Şcolilor de Asistenţă Socială din România, la sediul Institutului Cultural Român.Printre persoanele vulnerabile sunt 1,85 milioane de romi, 1,4 milioane de copii (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani), peste 725.000 de persoane vârstnice (peste 80 de ani), 687.000 de copii şi adulţi cu dizabilităţi care trăiesc în gospodării şi alţi 16.800 care trăiesc în instituţii, peste 62.000 de copii cuprinşi în sistemul de protecţie specială (fie în centre de plasament, fie în puncte de îngrijire familială) şi aproximativ 1.500 de copii abandonaţi în unităţi medicale.Potrivit un raportului CNASR, lansat miercuri, unul din doi copii din mediul rural, respectiv unul din trei copii la nivel naţional trăieşte în sărăcie. De asemenea, unul din trei tineri cu vârsta între 18 şi 24 de ani trăieşte în sărăcie. Sursa citată mai arată că 20 la sută dintre cei mai bogaţi români câştigă de 6,6 ori mai mult decât 20 la sută dintre cei mai săraci români, fiind cea mai mare rată de inegalitate dintre ţările studiate (similară cu cea din Grecia şi Bulgaria).În plus, 33 la sută dintre copiii cu vârsta între 0 şi 6 ani suferă de privare materială severă, adică de peste trei ori mai mulţi decât media celorlalte 27 de state UE, privare materială însemnând că nu îşi permit nici măcar şase din următoarele nouă lucruri: chiria, căldura în casă, ipoteca, să mânânce carne în mod regulat, să meargă în vacanţă, să aibă televizor, maşină de spălat, telefon, să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate, iar privare materială severă, nici măcar patru din cele nouă lucruri.Încă mai există în România copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat. Multe persoane sunt în continuare inactive sau neangajate formal, cu şanse mici de a căpăta acces corespunzător la piaţa muncii. Totodată, există inegalităţi în ceea ce priveşte acoperirea cu servicii medicale de bază. În multe comunităţi dezavantajate, aceste probleme se cumulează, făcând aproape imposibilă întreruperea ciclului excluderii.Romii sunt expuşi unui risc de sărăcie de 10 ori mai mare decât celelalte etnii: 33 la sută dintre ei şi respectiv 37,7 la sută dintre copiii romi trăiesc în sărăcie absolută.