Florin Jianu (PTIR): Studenții români au obținut Marele Premiu la Târgul Întreprinderilor Simulate, de la Veneția

Câștigătorii primei ediții din România a Târgului Întreprinderilor Simulate au obținut marele premiu la competiția de profil de la Veneția (Italia), fapt care demonstrează că țara noastră are o generație de tineri inovativi, cu spirit antreprenorial foarte dezvoltat, a declarat, vineri, președintele Asociației Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Florin Jianu.

‘Câștigătorii primei ediții, de la începutul anului, a competiției de întreprinderi simulate din România au obținut marele premiu la Veneția, ceea ce arată că România are o generație de tineri inovativi, cu spirit antreprenorial foarte dezvoltat. Astăzi (vineri — n. r.) va avea loc a doua competiție, care reunește la start 27 de întreprinderi simulate, din diverse categorii, din opt centre universitare din România. Târgul e o măsură de încurajare a antreprenoriatului în rândul tinerilor, de promovare a antreprenoriatului și, totodată, o modalitate modernă prin care ei se promovează, creează prietenii și fac networking în cadrul acesta formal. Este o oportunitate nu numai pentru viitor, ci și pentru prezent. Le-am spus studenților că, în opinia mea, cei care sunt cei mai câștigați în viață sunt cei care vor transforma aceste întreprinderi simulate în întreprinderi reale’, a afirmat Florin Jianu.

Potrivit acestuia, în noul Cod Fiscal va exista o prevedere favorabilă întreprinzătorilor debutanți, respectiv impozitarea veniturilor cu doar 1%.

‘Le-am comunicat tinerilor faptul că în noul Cod Fiscal va exista o prevedere favorabilă întreprinzătorilor debutanți, în sensul în care ei vor avea un impozit de 1% pe venit, pe o perioadă de doi ani. Acest lucru este un punct în plus legat de întreprinzătorii debutanți și de cadrul instituțional pentru întreprinzătorii debutanți din România. Există, de asemenea, și Legea întreprinzătorului debutant, conform căreia nu plătești nimic când îți înregistrezi firma la Registrul Comerțului și ai deduceri de taxe pentru maximum patru angajați’, a explicat președintele PTIR.

Florin Jianu a participat, vineri, la cea de-a doua ediție a Târgului Național al Întreprinderilor Simulate, organizat de Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, în colaborare cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

A doua ediție a târgului are loc în perioada 3-4 iulie și face parte din proiectul ‘SIMPRACT — Tranziția de la școală la viața activă prin practică și crearea de întreprinderi simulate’, care își propune, printre altele, implicarea a 7.000 de studenți cuprinși în sistemul național de învățământ în activități de consiliere și orientare profesională directă. Dintre aceștia, 2.250 de studenți vor face stagii de practică în întreprinderi simulate, iar 500 de studenți vor participa la stagii de practică în întreprinderi reale.