Tîlvăr: Statul român acordă importanță afirmării și păstrării identității românești în comunitățile din diaspora

Angel TîlvărMinistrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a vorbit, vineri, într-o alocuțiune susținută la Universitatea Transilvania din Brașov, despre soliditatea legăturilor dintre România și comunitățile românești de pretutindeni și a subliniat importanța pe care statul român o acordă afirmării și păstrării identității românești, din punct de vedere lingvistic, cultural și spiritual, în rândul acestor comunități.”Identitatea este cea care ne ajută azi să ne găsim locul într-o lume deschisă, într-o lume a diversității culturale, într-o lume a dialogului. În Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria și Bulgaria trăiesc în vetre istorice ale românității milioane de români. Pentru acești români, nevoia de identitate este strâns legată de identificarea unei voci proprii în societatea statelor în care se regăsesc. Este vorba, în primul rând, despre participarea la bunul mers al țărilor ai căror cetățeni sunt, condiție esențială a democrației și libertății”, a declarat Tîlvăr, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, la deschiderea oficială a Școlii de vară a Centrului de Studii Transilvane.El i-a asigurat pe cei prezenți la eveniment că statul român va fi mereu alături de toți românii care susțin păstrarea vie a identității naționale „în vetrele istorice din jurul granițelor și oriunde sunt români”.Potrivit sursei citate, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților locale, precum și 40 de profesori români care predau istoria în instituții de învățământ din comunitățile românești din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și Ungaria.Proiectul Școala de vară cu tema „Provocările Istoriei ca Știință și Disciplină de Învățământ la Începutul Mileniului III” al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române este sprijinit de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP — MAE), în cadrul Programului de finanțare Educație — „Nicolae Iorga”, se mai arată în comunicatul amintit.