Punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk constituie singura modalitate de a avansa în reglementarea situației în estul Ucrainei, este de părere subsecretarul de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, informează vineri agenția de presă TASS.’Am discutat cu toate părțile implicate — atât cu Ucraina, cât și cu Rusia, Franța și Germania — și am subliniat că dorim să ajutăm la punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Aceasta este singura modalitate de a avansa în soluționarea pașnică a acestei probleme’, a declarat Nuland, într-un interviu oferit postului de radio ‘Eho Moskvî’.Subsecretarul de stat american a precizat că discută cu regularitate cu ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Grigori Karasin, despre pașii practici care ar trebui întreprinși pentru ca Washingtonul să-și întărească influența asupra Kievului, iar Moscova asupra separatiștilor din estul Ucrainei. ‘Am cu regularitate consultări cu Grigori Karasin. Săptămâna viitoare vom avea și o a treia întrevedere’, a spus Nuland.Întrevederea dintre Grigori Karasin și Victoria Nuland, în timpul căreia se va discuta pe marginea crizei ucrainene, este programată să aibă loc la 9 iulie, în Elveția. Întrevederea se va desfășura în cadrul acordurilor ruso-americane, conform cărora Rusia și SUA stabilesc un canal independent pentru schimb de informații și opinii pe marginea crizei din Ucraina. Acest canal de comunicare nu face parte din ‘formatul Normandia’ sau din Grupul de contact, ci le completează, precizează TASS.