PSD anunţă că Biroul Permanent Naţional al partidului se va reuni luni, într-o şedinţă care va fi condusă tot de către liderul interimar Rovana Plumb.Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.Miercuri, surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că Ponta intenţionează să participe, în 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), dar prezenţa sa la eveniment este condiţionată de acordul medicilor care îl vor examina din nou săptămâna viitoare.Duminică, Victor Ponta a declarat, la postul B1, că va reveni în ţară, „pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.Anterior, Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici.Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul lui Dan Şova.Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.În 29 iunie, premierul Victor Ponta afirma că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, spunând că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.Anterior, deputatul Sebastian Ghiță afirma că procurorii urmăresc să îl determine pe premierul Victor Ponta să demisioneze de la conducerea Guvernului, fiind posibil în acest sens să-l pună sub control judiciar şi să-i interzică să intre în clădirea Guvernului.