Aproximativ 30.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională care a avut loc duminică în centrul Chișinăului, informează un comunicat al organizatorilor.
”Treizeci de mii de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București”, se afirmă în comunicat. De la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, ”care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”. Toată manifestația s-a desfășurat sub efigia lui Ștefan cel Mare. ”Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos și să le cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă! ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una dintre asociațiile organizatoare. Comunicatul informează, de asemenea, că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.). Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular, se precizează în comunicat.