Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a afirmat duminică, de Ziua Justiției, că, în ultimii ani, societatea, politicienii, televiziunile și ambasadele au fost partizani ai aceleiași idei – independența justiției.”Laitmotivul ultimilor ani — pe fondul efervescenței din viața politică românească, a bătăliilor din și prin presă, a mizelor personale sau de grup — legate de unele cauze deduse judecății ori de unele condamnări sonore — a fost și rămâne independența justiției. Ca într-o cruciadă, ne-am antrenat cu toții: sistem, societate, politicieni, televiziuni, ambasade; în numele aceluiași principiu, dar în tabere diferite, pe poziții de adversitate, cu arme și strategii sonore — aproape toate ineficiente — și cu toții partizani ai aceleiași idei: independența justiției”, a afirmat, duminică, Marius Tudose, la Palatul de Justiție.
Tudose a subliniat că dorește să aducă Justiției un omagiu „nu neapărat prin festivism, cât prin solemnitate și justă măsură”.
„Justiția modernă și statul democratic au menirea să asigure echilibrul absolut necesar devenirii umane și sociale prin dezvoltarea unui atașament autentic față de valori și principii. Acestea devin universale prin înțelegere și însușire rațională, într-un spațiu ce garantează drepturi și libertăți fundamentale, intrinseci demnității umane. Obligația respectării legii, din perspectiva satisfacerii așteptărilor și nevoilor de dreptate individuală și socială, trece prin mâna și raționamentul magistratului. Și nu trebuie să treacă fără respect față de cel judecat și față de societate, fără atașament față de profesie și fără devotament față de lege. Numai în acest fel Justiția înseamnă și este recunoscută ca autoritate, ca valoare și putere în stat, indiferent de soluția pronunțată într-o cauză și indiferent de orice și oricâte garanții ar fi scrise în legi”, a spus Tudose.
Referindu-se la constituirea Comisiei speciale a Senatului pentru evaluarea democrației și a statului de drept în România”, Tudose a subliniat că independența justiției este un principiu fundamental al dreptului și este garantată prin Constituția țării. ‘Iar autoritatea Justiției, respectul și încrederea cetățeanului în aceasta trece prin mâna magistratului. Punct. Restul sunt detalii care nu au voie să facă diferența’, a spus Tudose.
„Dincolo de stagiile de formare profesională, dincolo de gradele profesionale și funcțiile ocupate, dincolo de numărul de dosare, de rutina anchetelor și ședințelor de judecată, ne iubim profesia cu adevărat? Avem forța interioară necesară pentru a ne asuma limitele ca oameni și de a înțelege că privilegiile profesiei sunt, obligatoriu, la schimb, nicidecum o bonificație? Putem vedea, dincolo de experiențe personale, provocări, competiții, conjuncturi și jocuri de imagine, ceea ce ne desparte și ceea ce ne unește? Și, dacă răspunsurile individuale sunt afirmative, putem merge mai departe, în slujba unei justiții independente, făcută de oameni pentru oameni. Înseamnă că ceea ce ne unește ca vocație e mai puternic decât ceea ce ne desparte ca indivizi. Și mai înseamnă că se face justiție chiar dacă, uneori personalități publice, inculpați, persoane condamnate, simpatizanți ai acestora sau moderatori experimentează justiția televizată”, a mai spus Tudose.
Președintele CSM a subliniat că noile Coduri „mai suportă ajustări și armonizări pe anumite aspecte care au scăpat controlului prealabil de constituționalitate al Curții Constituționale”.
„Mă adresez colegilor judecători — și fac apel la experiența lor profesională — cu îndemnul de avea curajul, clarviziunea și fermitatea conștiinței în luarea tuturor deciziilor privitoare la actele procedurale susceptibile a fi afectate de neclaritatea sau inconsistența normei juridice. Este o provocare profesională individuală la care avem obligația să răspundem ca judecători, înainte de a aplica un text de lege. Invit asociațiile profesionale ale magistraților să-și dovedească adevărata sorginte și menire și să activeze în sensul creșterii coeziunii interne de sistem, în sensul consolidării unei solidarități fundamentate pe exigențele și așteptările profesiei. Am convingerea că acestea pot contribui la dezvoltarea unui climat favorabil atingerii unor standarde de deontologie și disciplină profesională, promovând modele, repere și valori. De asemenea, pot crea platforme de dezbatere pe teme profesionale care să materializeze prevederile statutare și să dea măsura maturității organizaționale dobândite”, a adăugat Tudose.El susține că într-o competiție între puterile statului „nu câștigă nimeni”.”O competiție între puterile statului, inițiată și întreținută indiferent de către cine și în ce scop, nu se va finaliza niciodată cu un clasament și cu o festivitate de premiere la care să se înalțe drapelul și să se cânte imnul de stat. Într-o astfel de competiție nu câștigă nimeni, dar cu siguranță pierd societatea și cetățeanul.(…) Consolidarea unei justiții moderne, eficiente și generatoare de încredere este un proces complex, amplu și profund care implică mecanisme de reglare și autoreglare nu numai la nivel de profesioniști și sistem de justiție ci și la nivel de stat, societate, cetățean. Este o responsabilitate în egală măsură colectivă și individuală în a cărei ecuație intervin variabile legate de mentalități, politici, educație și resurse. Constantele acestei ecuații se numesc bună — credință și conștiință”, a subliniat președintele CSM.