PROIECT: Concediul paternal, prelungit la zece zile, în primele două luni de la naşterea copilului

bebelus-shutterstockConcediul parternal ar putea fi prelungit la zece zile şi acordat în primele două luni de la naşterea copilului, potrivit unui proiect de lege iniţiat de unsprezece senatori ai PNL şi un senator independent. Potrivit proiectului de lege, concediul parternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului şi este de zece zile lucrătoare. Legislaţia actuală referitoare la concediul paternal prevede concediu de cinci zile lucrătoare şi se acordă în primele opt săptămâni de la naşterea copilului.”Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective”, potrivit proiectului de lege.Schimbarea legislaţiei referitoare la concediul paternal este motivată de importanţa şi contextul în care “toate actele de natură administrativă legate de naşterea copilului şi înregistrarea sa legală necesită o anumită perioadă de timp alocat, fapt pentru care respectivul tată trebuie să-şi ia concediu”.Iniţiatorii proiectului consideră că rezolvarea actelor administrative poate dura mai mult de cinci zile, iar “nerezolvarea acestora atrage după sine posibilitatea unor pierderi de natură financiară sau juridică pentru beneficiari”.De asemenea, terminologia din legislaţia actuală, de “primele opt săptămâni”, nu este relevantă, consideră iniţiatorii, iar în unele cazuri, rezolvarea acestor acte poate dura până la două luni, “ţinând cont de aparatul birocratic instituţional care rezolvă în mod variat o serie de cereri”.Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.