Referendum în Grecia: Moneda comună și democrația sunt compatibile, susține Yanis Varoufakis

grecia-recesiune-shutterstockMinistrul de finanțe elen Yanis Varoufakis a lansat duminică un mesaj proeuropean și a susținut că referendumul din Grecia poate demonstra că „moneda unică și democrația sunt compatibile”, informează EFE.”Timp de cinci ani rateurile incredibile ale Eurogrupului au dus la ultimatumuri fără niciun sens asupra cărora poporul nu se putea pronunța. Astăzi, poporul se pronunță asupra celui mai recent ultimatum al Eurogrupului și al partenerilor săi”, a declarat Varoufakis, după ce a votat.Ministrul, care a venit la vot însoțit de tatăl său, a calificat ziua electorală drept „un moment sfânt, un moment de speranță pentru Europa”, în care urmează să se demonstreze că „moneda unică și democrația pot coexista”.Totodată, într-o declarație pentru ziarul german Bild, Varoufakis a reiterat că va demisiona în cazul în care grecii vor vota în favoarea proiectului de acord propus de creditorii internaționali ai țării. Întrebat dacă el chiar are intenția să demisioneze dacă rezultatul la referendum va fi „da”, el a răspuns: „Absolut”. „(Dar) nu va fi o majoritate în favoarea lui ‘da'”, a adăugat el, potrivit Reuters.