Chile a câștigat, în premieră, Copa America

chile campioanaChile a câștigat, sâmbătă seara, în premieră, Copa America, după ce s-a impus, în urma loviturilor de departajare, în fața Argentinei, scorul fiind 0-0 după 90 de minute. Meciul a fost unul puțin spectaculos, cu gazdele care au dominat mai mult, deși adversara era cotată ca principală favorită. La loviturile de departajare, Higuain și Banega au ratat pentru Argentina, astfel că reprezentativa statului Chile s-a impus cu 4-1. Gazdele s-au calificat în ultimul act după ce au învins, greu, naţionala statului Peru, în timp ce „pumele” au dispus de Paraguay, scor 6-1. Argentina a câştigat Copa America de 14 ori, dar ultima victorie a avut loc acum 22 de ani, în 1993. Rivalitatea  dintre cele două ţări este una de durată, dat fiind faptul că Argentina şi Chile îşi împart aproximativ 5.000 de kilometri de frontieră. În timpul războiului pentru Insulele Malvine, Chile a permis englezilor să instaleze radare anti-argentiniene pe teritoriul ţării, stârnind mânia vecinilor.