Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a afirmat luni că principala prioritate a Guvernului în perioada următoare o reprezintă legea salarizării sectorului bugetar, adăugând că săptămâna viitoare Executivul va demara, în acest sens, consultări cu partenerii sociali. „Principala prioritate pe care ne vom axa ca acțiune guvernamentală în perioada următoare este legea salarizării sectorului bugetar și vom începe de săptămâna aceasta consultări cu partenerii noștri sociali, astfel încât să putem să finalizăm la sfârșitul lunii septembrie legea salarizării pentru sectorul bugetar”, a spus Rovana Plumb, la finalul Biroului Permanent Național al PSD. Ea a adăugat că salarizarea trebuie să fie la același nivel indiferent că este vorba de puterea legislativă, executivă sau judecătorească. „Noua viziune pe care o avem în ceea ce privește salarizarea, care se face haotic în momentul de față, este de a avea o echitate în sistemul bugetar în ceea ce privește motivarea personalului și într-adevăr viziunea cu care venim poate fi considerată și este din punctul meu de vedere un factor de combatere a corupției”, a arătat Plumb. Totodată, în contextul crizei din Grecia, aceasta a precizat că ”Guvernul a făcut curat și are înregistrată performanță din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere al impactului social ca urmare a măsurilor adoptate”. ”România nu este Grecia. Guvernul a făcut curat și are înregistrată performanță din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere al impactului social la nivelul cetățenilor ca urmare a măsurilor adoptate. Tot ceea ce înseamnă studii și prognoze și ceea ce spun analiștii economici demonstrează foarte clar că avem o sustenabilitate din punct de vedere al situației economice și sociale”, a explicat Rovana Plumb.