Deputatul Constantin Adăscăliței a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea.
În același dosar, au fost trimiși în judecată Constantin Toader, director adjunct în cadrul unei societăți comerciale, Constantin Adăscăliței, fiul deputatului; Anghel Rotaru, Vlasie Dumitriu și Irina Pascariu. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada august — decembrie 2014, în contextul în care una dintre firmele controlate de Constantin Adăscăliței făcea obiectul unui proces civil, acesta a contactat mai mulți reprezentanți ai beneficiarilor unor contracte de prestări servicii, pentru a negocia încheierea acestor acorduri cu o altă firmă, administrată tot de el. De asemenea, obiectul negocierii l-a constituit și facturarea și achitarea, în numerar, atât către deputatul Adăscăliței, cât și către ceilalți inculpați sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diverși beneficiari le aveau față de firma în litigiu. Procurorii mai susțin că, în perioada iulie — decembrie 2014, Constantin Adăscăliței, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a folosit cu rea-credință bunurile și creditul aceleiași firme aflată în litigiu, într-un scop contrar intereselor acesteia, urmărind, totodată, să favorizeze alte societăți la care acesta avea interese direct sau indirect. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.