Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și premierul vor avea un salariu brut de 21.540 de lei, iar net de 15.108 lei, începând cu 1 august 2015, la nivelul indemnizației președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit Ordonanței privind majorarea indemnizațiilor lunare pentru cele mai înalte funcții de demnitate publică din România, aprobată în ședința de Guvern de miercuri, au precizat pentru AGERPRES surse oficiale.
Totodată, vicepremierul va avea o indemnizație lunară brută de 20.000 de lei, suma netă pe care o va încasa lunar fiind de 14.024 de lei. De asemenea, potrivit actului normativ, au mai precizat sursele citate, miniștrii și șefii de servicii de informații — SRI, SIE, STS și SPP — vor avea o indemnizație lunară de 19.055 de lei brut, suma netă pe care urmează să o încaseze fiind de 13.365 de lei. Indemnizațiile lunare pentru cele mai înalte funcții de demnitate publică din România se majorează începând cu luna august a acestui an, a anunțat, miercuri, premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria. „Concret este vorba despre președintele României, prim-ministrul și miniștrii, președinții celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcții vizate de această ordonanță”, a afirmat Oprea, adăugând că măsura a fost introdusă printr-o ordonanță adoptată de Guvern în ședința de miercuri. Oprea nu a precizat cuantumul cu care se vor majora salariile înalților demnitari, dar a spus că „noul nivel de salarizare ține cont de reperul pe care îl reprezintă salarizarea în justiție, și anume remunerarea funcțiilor de președinte și judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție”.